Autoritatea Electorală Permanentă: Strângerea de semnături pentru susținerea candidaților poate începe de săptămâna viitoare

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat astăzi calendarul perioadei electorale pentru alegerile locale din acest an, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind stabilirea datei alegerilor locale.

Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot începe de săptămâna viitoare, din 20 iulie, acţiunile de strângere de semnături pentru susţinerea candidaturilor la consilii locale, consilii judeţene, primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al Capitalei.

 

Prin Legea nr. 135/2020 a fost stabilită data de 27 septembrie ca dată a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale. Actul normativ va intra în vigoare pe 20 iulie.

După intrarea în vigoare a legii, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot începe acţiunile de colectare a listelor de susţinători ai candidaturilor pentru consilii locale, consilii judeţene, primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti, se arată într-un comunicat al AEP.

Perioada de înregistrare a alianţelor electorale este 7 - 11 august, iar depunerea candidaturilor se va putea face între 7 şi 18 august.

Campania electorală va începe în data de 28 august şi se va încheia pe 26 septembrie, la ora 7,00.

Pe 31 iulie, va avea loc desemnarea judecătorilor din Biroul Electoral Central, iar pe 2 august se va completa BEC cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente, cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic care are ca membri cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi sau care au obţinut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior, precum şi cu un reprezentant al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor în numele organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în acest grup.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alertă meteo: Cod Portocaliu emis pentru două localități din județul Botoșani!

astăzi, 08:26

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip Cod Portocaliu de vânt pentru două localități din județul Botoșani, valabilă până la ora 10:00. Sunt prog...

Asistentă medicală condamnată la închisoare pentru trafic de droguri, încarcerată în Penitenciarul Botoșani! Cum a fost trădată de fostul iubit

astăzi, 08:06

La data de 16 octombrie 2026, polițiștii au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Suceava pe numele Corinei C., în vârstă de 52 de...

Show-room auto Dacia la Botoșani!

astăzi, 07:50

Pentru Tridex, deschiderea showroomului Dacia reprezintă o nouă etapă de dezvoltare, construită pe experiența acumulată în relația cu proprietarii de automobile și pe investițiile &ic...