Alexandra Huțu, PSD: „Încurajez unitățile de cult din Botoșani să aplice în 27-29 iunie la programul Casa Verde Fotovoltaice. 1334 de botoșăneni s-au înscris deja luna trecută”

O noutate în acest an referitoare la Programul Casa Verde Fotovoltaice,este aceea că pot accesa fondurile puse la dispoziție de AFM pentru instalarea de panouri inclusiv unitățile de cult.

Înscrierile în Programul Casa Verde Fotovoltaice se apropie de final.

În acest context, deputatul social-democrat Alexandra Huțu reamintește faptul că unitățile de cult din județul Botoșani pot aplica pentru programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 în perioada 27-29 iunie. La fel ca la solicitanții persoane fizice, finanțarea care se acordă prin AFM este în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei.

 

„De data aceasta, apelul de proiecte este competitiv la nivelul întregii țări, fără a mai fi repartizate fonduri pe regiuni, ca în cazul persoanelor fizice. Pentru șapte din cele opt regiuni, sesiunile de înscriere în program s-au finalizat, urmând ca în zilele de 22, 23 și 26 iunie aplicația să fie deschisă pentru cetățenii din Regiunea Vest. Ulterior, în perioada 27-29 iunie, se deschide aplicația de înscriere pentru unitățile de cult, cu un buget total alocat de 17.500.000 lei.", a declarat deputatul Alexandra Huțu

Condițiile de eligibilitate prevăd că beneficiază de finanţare solicitantul unitate de cult care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare; se obligă să permită accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor înregistrate de sistemul  de panouri fotovoltaice şi verificării sistemului de panouri fotovoltaice finanţat; se obligă să respecte legislaţia în domeniu privind livrarea surplusului în sistemul energetic naţional. De menționat este și faptul că documentele încărcate la momentul înscrierii în aplicaţie nu vor mai putea fi modificate sau reîncărcate ulterior.

„Este important inclusiv pentru unitățile de cult din județul nostru să poate beneficia de panouri fotovoltaice pentru a reduce costul facturilor cu energia electrică și în unele cazuri și cu cea termică, dacă se suplimentează puterea instalată. Îi încurajez pe reprezentanții unităților de cult eligibile să depună proiecte și astfel să se alăture celor 1334 de botoșăneni care s-au înscris în acest program la sfârșitul lunii trecute", a completat Alexandra Huțu

Ghidul de finanțare poate fi consultat accesând link-ul aici


(Comunicat PSD Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Percheziții domiciliare în Botoșani: Bijuterii în valoare de 1.732.000 lei identificate de polițiști!

astăzi, 10:48

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Botoșani, într-un...

Trei polițiști botoșăneni au participat la un schimb de experiență în Polonia! – FOTO, VIDEO

astăzi, 10:27

Trei polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au participat, în perioada 19–23 octombrie 2026, la o activitate de pregătire și schimb de experiență desfășurată &i...

Sancțiuni de peste 30.000 de lei aplicate de comisarii Gărzii de Mediu Botoșani!

astăzi, 09:39

Comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Botoșani au efectuat trei acțiuni de inspecție și control în vederea verificării aplicării Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European ş...