ALDE oferă mese calde zilnice personalului medical de pe Chirurgie, până la finele lunii

Comunicat:

În aceste vremuri, atât de dificile pentru noi toți, nu trebuie să uităm nici o clipă de semenii noștri și mai ales de cei care salvează viețile botoșănenilor, de aceea echipa ALDE Botoșani face un apel către toate partidele politice, către toți aleșii locali și județeni, către toți parlamentarii județului Botoșani, să fie solidari cu angajații care se ocupă de persoanele suspecte sau tratate de Covid-19 la Spitalul Județean Botoșani, inclusiv cu pacienții internați, să venim alături de ei prin fapte concrete de întrajutorare.

 

Întrucât credem în puterea exemplului, începând de astăzi și până la finalul lunii mai, echipa ALDE Botoșani prin solidaritatea colegilor nostri din Biroul Politic Teritorial ,va asigura meniuri calde la amiază pentru toți angajații de pe secția de Chirurgie a Spitalului Județean Botoșani, care se ocupă de pacienți suspecți sau confirmați cu Coronavirus.

„Invităm toți politicienii să facă acest lucru, să susțină concret cu fapte, nu cu vorbe, atât angajații cât și pacienții care sunt în situații dificile în această perioadă. Au de unde să facă acest lucru pentru că într-adevăr indemnizațiile și salariile domniilor lor sunt motivante și măcar acum să întoarcă ceea ce au primit de la cetățeni de-a lungul timpului. Credem că așa este corect și moral, având în vedere că datorită cetățenilor care au ieșit la vot și au crezut în politicienii cărora le-au acordat votul de încredere iar majoritatea oamenilor politici au uitat de cetățeni, măcar acum să facă un efort și să vină cu lucruri concrete, să vină în ajutorul celor care au nevoie”, a declarat Florin Țurcanu, vicepreședintele ALDE Botoșani.

Nu am dori să facem publice acțiunile de solidaritate din această perioadă, dar poate așa reușim să fim uniți pentru binele botoșănenilor, indiferent de orientarea politică a fiecăruia dintre noi. În acest moment, cel mai important este să fim alături de toți cei care se luptă pentru tratarea și îngrijirea pacienților cu Covid-19, atât prin asigurarea echipamentelor de protecție, cât și prin asigurarea unei mese calde pe zi.

(Comunicat de presă emis de organizația județeană a ALDE din Botoșani)

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Medicul concediat în urmă cu trei ani, după moartea Alexandrei Ivanov, va fi reangajat! Decizia este definitivă

astăzi, 18:14

Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani este obligat de instanţă să o reangajeze pe doctoriţa Mariana Pitrop, cea care fusese concediată după moartea Alexandrei Ivanov, în august 2023, la M...

Botoșani: 15 note de 10 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct, doi candidați respinși!

astăzi, 16:26

La nivelul județului Botoșani, proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat s-...

România are Guvern, după 169 de zile de criză! Cabinetul Niculescu trece de vot în Parlament

astăzi, 16:18

Cabinetul condus de premierul desemnat, Luca Niculescu, și programul de guvernare, au ajuns la votul de învestitură al Parlamentului, într-o ședință comună a celor două Camere. N...