Gelu Rîşca, din Botoşani, este singurul scenograf român care a ajuns în Cartea Recordurilor, graţie unui proiect care a uluit întreaga industrie a teatrului: cea mai mare gradenă rotativă din lume.
Recordul mondial deţinut de Gelu Rîşca a fost oficializat la începutul anului 2019, printr-un eveniment în cadrul căruia au fost înmânate o serie de certificate emise de Guinness World Records pentru cei implicaţi în realizarea superproducţiei româneşti „Vlaicu Vodă“, printre care şi scenograful Gelu Rîşca (50 de ani). Graţie gradenei rotative, construită special pentru spectacol, Excelsior a fost primul teatru românesc care a intrat în Cartea Recordurilor, scrie Adevărul.
„În 2018 am fost cooptat într-un proiect al Teatrului Excelsior din Bucureşti cu spectacolul „Vlaicu Vodă”, produs în contextul Centenarului. Managerul Adrian Găzdaru a fost cel care m-a solicitat în proiect. Am ajuns destul de târziu faţă de restul echipei, în sensul că implementarea începuse undeva de pe la sfârşitul lui 2017, iar eu am ajuns când erau deja nişte deadline-uri (n.r. – termene limită) depăşite. M-a apelat şi m-a rugat să rezolvăm foarte repede ce era restant“, îşi aminteşte Gelu Rîşca despre cum a fost cooptat în proiect.
SAT MEDIEVAL ÎN MĂRIME NATURALĂ
Practic, totul s-a întâmplat cu mai puţin de trei luni înainte de punerea în scenă a piesei.
„Mai aveam la dispoziţie doar două luni şi jumătate până la data premierei, spectacolul fiind unul extrem de amplu, desfăşurându-se în parcarea din faţa Casei Poporului. Acolo au trebuit construite 14 case medievale, o biserică, un han, toate în mărime naturală, precum şi o turnantă cu peste 380 de locuri pentru spectatori pe ea. Gradena era obiectul central al spaţiului reprezentării spectacolului „Vlaicu Vodă”. Spectatorii erau poziţionaţi în aşa fel încât cu ajutorul turnantei să poate să fie rotiţi către fiecare scenă în parte“, rememorează scenograful.
Scenograful mărturiseşte că nu s-au ştiut de la început dimensiunile decorurilor, dar când s-a realizat amploarea proiectului, au fost contactaţi reprezentanţii Guinness World Records.
„Evident că teatrul a făcut toate formalităţile pentru ca cei de la Cartea Recordurilor să afle despre gradena noastră. Când am început să lucrăm la ea, cineva din echipă şi-a pus întrebarea dacă nu cumva este cea mai mare construcţie de acest gen cu şi pentru public. Au cercetat şi s-a dovedit că da, aşa era“, mai dezvăluie Gelu Rîşca pentru „Weekend Adevărul“.
Gradena rotativă - cea mai mare din lume, intrată în Cartea Recordurilor, creată pentru piesa Vlaicu Vodă a Teatrului Excelsior Foto Eveline Păuna
PRIMUL TEATRU ROMÂNESC DIN CARTEA RECORDURILOR Despre cei care au contribuit la realizarea acestei superproducţii, scenograful îşi aminteşte:
„A fost o experienţă unică, la care au participat enorm de mulţi oameni, adică echipe de ingineri, de scenografi. Eu am coordonat mai ales partea de butaforie, care avea o coordonată specifică: construcţia unor obiecte medievale. Practic, trebuia să mă asigur de aspectul caselor şi al obiectelor specifice pentru anii 1300. Iar în clipa în care am ajuns în echipa de peste 100 de oameni s-a dovedit că am fost util şi pe alte componente şi trasee. Trebuiau coordonaţi foarte rapid, fiindcă una e să vopseşti un decor şi alta e să vopseşti o cameră“, mai lămureşte Rîşca despre rolul pe care l-a avut în mega-proiectul teatral românesc.
Certificatul Guinness World Records deţinut de scenograful român Gelu Rîşca Foto Facultatea de Teatru Iaşi O parte dintre cei implicaţi în realizarea spectacolului au primit certificate emise de Cartea Recordurilor.
„Împreună cu alţi colegi din acea echipă am primit câte un certificat care consemnează că am participat la atingerea unui record şi a fost dat fiecăruia dintre cei implicaţi în parte. Chiar şi teatrul are certificatul lui – este primul teatru din România care a fost admis şi a intrat în Cartea Recordurilor“, mai spune scenograful.
CINE ESTE GELU RÎŞCA
Pe numele de buletin, scenograful Gheorghe Rîşca trăieşte de mai multe decenii în Botoşani, dar provine dintr-o localitate din Suceava, căreia îi poartă numele.
„Gheorghe Rîşca mă numesc, dar m-am obişnuit cu numele de Gelu. M-am născut aproape de Rîşca: de mănăstirea, satul, apa, toate cu acelaşi nume. Ca orice om, mi-am construit o viaţă. Am doi copii – o fată, Ambra, de 27 de ani, stabilită în Anglia, şi un băiat, Toma, de 19 ani, care urmează ca anul acesta să dea la Teatru“, ne dezvăluie scenograful.
Rîşca lucrează de o viaţă la Teatrul „Mihai Eminescu“ din Botoşani, fiind implicat în sute de proiecte artistice derulate în întreaga ţară. Teatrul şi-a pus amprenta asupra sa încă de când era pe băncile şcolii, când a intrat într-o trupă de pantomimă. A continuat cu cariera de figurant, iar mai apoi şi-a desăvârşit cunoştinţele şi experienţa cu studii superioare tot în lumea teatrului, ca scenograf, iar acum se pregăteşte să devină regizor.
DE LA FIGURAŢIE LA SCENOGRAFIE
Despre cum a început viaţa sa în teatru, scenograful spune că totul a pornit în perioada liceului:
„Mi-a plăcut să fac figuraţie în liceu, şi am continuat şi după, dar la un moment dat, a venit ocazia să-mi continui studiile, să mă pregătesc pentru facultate. Pentru că am un defect la o mână – mai exact îmi lipseşte un deget –, mi s-a spus că probabil voi intra la facultate, dar şi că ar putea să existe nişte comentarii vizavi de defectul meu fizic. Pentru că un actor gesticulează, acesta trebuie să aibă mâinile întregi. Şi dacă voi putea să rezolv chestiunea asta, bine, dacă nu şi vreau să rămân în teatru, să mă orientez către alte meserii. Şi atunci am înţeles că pot rămâne în teatru dacă fac şi altceva şi mi-am găsit locul în scenografie şi costume, ceea ce mă bucură tare mult“.
Tranziţia a avut loc oarecum de la sine, pentru că toate detaliile învăţate pe parcursul carierei de actor s-au dovedit ulterior extrem de utile pentru meseria de scenograf.
„Nu am regretat că am renunţat la a fi actor. Pentru că tot ce am învăţat atunci mi-a fost de mare ajutor: ştiam ce îi trebuie actorului şi cum funcţionează costumul, care erau elementele care îi veneau la scenă, ce putea să îl deranjeze. Toate acele informaţii obţinute din perioada actoriei, mă ajută acum să vin la scenă cu obiecte – în principal costume şi elemente de recuzită – care să ajute actorul, nu să-l încurce. Şi încerc să mă ţin de asta. Nu sunt adeptul decorurilor ample, să umplem scena că aşa e bine“, mai spune scenograful.
Fire pragmatică, Rîşca mai spune că apelează la inovaţie şi creativitate atunci când aceste aspecte se dovedesc necesare. „Încerc să găsesc soluţii cât mai potrivite pentru ca spectacolul să aibă o viaţă lungă, să fie cât mai uşor de montat, de demontat, de transportat şi aşa mai departe. Dar asta nu înseamnă că mă feresc de a lucra şi în proiecte mari, cu decoruri mari“, mai explică Rîşca.
REGIA, URMĂTOAREA ŢINTĂ
Fiind de asemenea şi o fire extrem de ambiţioasă, scenograful a decis să nu se oprească aici, ci să se specializeze în cât mai multe zone ale teatrului. Anul acesta, Gelu Rîşca va absolvi Facultatea de Teatru de la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi, la Secţia Regie, sub îndrumarea profesoarei lector univ. dr. Antonella Cornici.
„Iată că au trecut atâţia ani şi încă fac asta şi o voi mai face, iar anul acesta sper să obţin şi diploma de regizor. Astfel îmi voi finaliza studiile cam cu tot ce se poate în teatrul clasic“, spune scenograful.
„Profesionistul încearcă să-şi facă până la capăt treaba, repede şi bine. În ultima vreme se cere repede. Încerc să fac şi bine, chiar dacă timpii şi deadline-urile nu mă ajută întotdeauna. Pentru asta uneori mă trezesc şi la 4:00 dimineaţa. Desigur, scenograful stă mult în atelier unde lucrează cot la cot cu tâmplarul, cu croitorul, cei care creează decorurile, costumele sau obiectul din scenă“, mai spune botoşăneanul.
Sursa: Adevărul