Sfântul animalelor. Povestea veterinarului din Botoșani care cumpără animale bătute ca să le salveze

Daniel Bejenariu, un medic veterinar din Botoşani, a devenit un înger păzitor pentru animalele abandonate, abuzate sau accidentate. Benevol, acesta şi-a transformat casa şi curtea într-un uriaş adăpost unde tratează animale domestice şi sălbatice salvate de la moarte.

La aproximativ 6 kilometri de municipiul Botoşani, în localitatea Hudum, se află locuinţa-clinică a medicului Daniel Bejinariu, un tânăr de 30 de ani care şi-a dorit să fie veterinar încă din copilărie. În jurul casei, pe o suprafaţă de câteva mii de metri pătraţi, se află adăposturi profesionale, împrejmuiri şi tot felul de spaţii unde locuiesc peste 180 de suflete. Toate sunt animale abandonate, abuzate sau victime ale accidentelor rutiere şi cruzimii oamenilor. Fără nicio finanţare, doar din resurse proprii şi donaţii ale iubitorilor de animale, medicul tratează, salvează vieţi, hrăneşte şi încearcă să schimbe mentalităţi privind protecţia animalelor, scrie Adevărul.

„Toţi ne-am nimerit cu dragostea asta pentru animale”  

Povestea campaniilor iniţiate de medicul Daniel Bejenariu a început acum opt ani, când acesta a absolvit Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară şi a deschis un cabinet veterinar în municipiul Botoşani împreună cu doi prieteni.

Totul a început cu un cabinet, dar, totodată, am început direct şi în adăposturile publice. În primele două săptămâni, nu am putut dormi ştiind ce este acolo. Poate asta ne-a marcat şi ne-a stimulat să luptăm pentru animalele fără stăpân. Am încercat să stopăm vagabondajul. Am făcut nenumărate campanii de sterilizări gratuite”, spune Daniel Bejenariu.   

Împreună cu prietenii săi, a început o imensă campanie de sterilizare gratuită, inclusiv în sate, de unde erau aduşi foarte mulţi pui de câine, fiindfăcute 11.000 de sterilizări. În acelaşi timp, medicul veterinar şi echipa sa au derulat o amplă campanie la sate împotriva abuzurilor faţă de animale, aducându-le acestora cuşti şi mâncare şi tratţndu-le gratuit. În timp, doctorul Bejinariu a făcut o adevărată reţea de voluntari, stabilind inclusiv contacte cu iubitorii de animale din Germania. Au urmat zeci de campanii de salvare gratuită a animalelor abandonate sau abuzate.

Împreună cu doctorul Bratu am făcut echipă, sunt şi alţi colegi, voluntari. Sunt mulţi oameni în sptatele acestor proiecte. Am primit de la prietenii noştri din Germania camioane cu ajutoare”, spune medicul botoşănean.   

Cu ajutorul voluntarilor şi al donaţiilor, medicul botoşănean şi-a transformat curtea casei, dar şi un teren alăturat într-un uriaş adăpost-clinică, unde tratează animale abuzate şi abandonate. Are găini, păuni, capre, cai, pisici, bufniţe, berze, chiar şi căprioară.

„Am început cu 20 de animale, am ajuns la 60 am zis că ne oprim. Acum avem 180 de pisici, fără să punem la socoteală celelalte animale. Am tot umblat, vara, prin Germania şi am furat multe idei de acolo. Nu am fost ajutaţi şi nici nu suntem ajutaţi din bugetul public. Doar foarte multe fonduri proprii şi ce ajută fundaţii din afară, cu sterilizările şi hrana”, a precizat Bejenariu.  

Animale salvate cu bani din buzunar  

Pasiunea pentru animale a medicului Daniel Bejinariu nu cunoaşte limite. De multe ori, s-a întâmplat să plătească pentru a salva animalele abuzate. A fost cazul unui cal bătut şi înfometat de stăpân. Ca să-l scutească de chinuri, veterinarul botoşănean l-a cumpărat de la proprietar, l-a adus acasă, în curtea-clinică, şi l-a îngrijit până l-a pus pe picioare, urmând ca animalul să ajungă la o asociaţie de profil din ţară. Tot la fel, cumprîndu-le de  la proprietari cu bani din buzunarul propriu, Medicul veterinar a mai salvat capre, dar şi alte animale.

„În condiţiile respective, era cea mai rapidă şi la îndemână şansă”, spune medicul botoşănean.   

Daniel Bejinaru este şi un adevărat prieten al berzelor, reuşind să salveze zeci de păsări, mai ales pui, care se accidentează când cad din cuib.

Le aduc aici la mine şi le îngrijesc până reuşesc să le pun pe picioare. De multe ori, oamenii le hrănesc cu grăunţe fără să ştie că sunt carnivore”, spune Bejinariu. 

Medicul botoşănean a ajuns să fie sunat chiar de către autorităţi pentru a prelua animale şi a le ajuta.  

De la animale la copii  

Daniel Bejinariu este un suflet mare. Cel puţin, aşa îl cunosc toţi, de aceea, nu a durat mult până când şi-a extins campaniile umanitare de la animale, profilul său de activitate, la oameni nevoiaşi, în special copii din mediul rural.

„Când mergeam pentru animale. dădeam şi de copii. Era ceva răscolitor. Erau copii săraci, copii prost hrăniţi. Am făcut un parteneriat cu Asociaţia Grup Civic, tot din Botoşani, şi am început să-i ajutăm”, spune Bejinariu. Şi aici a apelat la strângere de fonduri, dar şi la prietenii din Germania care i-au trimis ajutoare cu TIR-ul, pentru copii.

Sursa: Adevărul

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Transportator de lemne sucevean, amendat la Botoșani și cu marfa confiscată de polițiști!

Tuesday, 26 November 2024

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Păltiniș, o autoutilitară condusă de un bărbat de 68 de ani, din județul Suceava, care t...

Marius Budăi: „Echipa de candidați la alegerile parlamentare de la PSD Botoșani susține realizarea Drumului Expres Botoșani-Suceava”

Tuesday, 26 November 2024

„Realizarea Drumului Expres Botoșani-Suceava face parte din programul nostru local de guvernare, care va lega municipiul Botoșani de aeroportul de la Salcea, distanță care se va parcurge &ic...

Preotul Ioan Manoliu a fost depus astăzi la biserica „Sf. Gheorghe” din Drăgușeni!

Tuesday, 26 November 2024

Preotul Ioan Manoliu de la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Drăgușeni, care a trecut la cele veșnice la începutul acestei săptămâni, a fost depus la biserica în...