PARINTELE IULIAN LAZAR de la Prodromu
S-a nascut pe 8 ianuarie 1926, in Vorona, din judetul Botosani. Tata sau se numea Ilie, mama Elisabeta.
La 20 de ani, Ioan Lazar ajunge in Manastirea Sihastria, iar peste inca 10 ani, in 1956, este hirotonit diacon si apoi preot. La 50 de ani porneste spre Sfantul Munte, ajungand, in 1981, la Schitul Prodromu. De atunci este duhovnicul romanilor, fiind cautat neincetat de sufletele in nevointa.
Despre Parintele Iulian, crestinii spun ca un batran frumos, mai ales pentru ca traieste ce ii invata pe altii.
Redam mai jos fragmente dintr-un interviu realizat de Danion Vasile si Marian Maricaru:
Părinte, din discutiile pe care le-ati avut cu mirenii care v-au cercetat aici, la mănăstire, care credeti că sunt principalele probleme cu care se confruntă familia crestină în ziua de azi? Si care ar fi mijloacele de a face fată acestor probleme?
Prea multe nu prea stiu. Sunt aici multi care-s veniti din tară, din România, muncitori care muncesc pe aici. Unii găsesc de lucru, unii găsesc chiar cu un pret mai putin... Si din câte am auzit de la dânsii, problemele care sunt în tară sunt sărăcia, betia, or mai fi si altele, poate, dar asta stiu eu.
Si cum s-ar putea face fată acestor probleme, cum ar putea fi depăsite?
Ei, păi... betia... prin a nu bea.... Ar fi cel mai bine. Eu nu pot, sau nu stiu cum... Ar fi mai multe de vorbit. Sărăcia... zic si mă gândesc că la sărăcie trebuie oarecum muncă... Si la betie, trebuie să vorbească cu preotul. Să se ducă la mărturisit, să se mărturisească, să primească un canon si după asta, încet-încet, se poate lăsa si de betie.
În unele sate se duceau la preot si îi cereau să-i lege, sau puneau jurământ că un an nu beau, sau asa ceva. E bine?
Nu-i bine. Păi, el dacă are de băut, bea... Tocmai, îsi pune jurământ, si apoi îl calcă si... Totusi, totusi, să se abtină el. Să ia hotărâre. Să se gândească că îsi cheltuieste si banii, că, pentru a bea, îi trebuie bani, si îsi nenoroceste si familia. Câte s-au auzit si câte s-au întâmplat: îsi bate femeia acasă, copiii fug si sunt speriati, si, din betie, câte nu s-au întâmplat... Asa că, trebuie să se gândească si el că e om, are minte, poate judeca.
Si cu sărăcia? Cu sărăcia se confruntă din ce în ce mai multi oameni. Cum trebuie purtată crucea sărăciei?
Hm... asta ar fi o cruce?! Bine spus, e o cruce, si asa este: trebuie să ducem o cruce a sărăciei. Dar mă gândesc: în vremurile din urmă, în comunism - spunea cineva - i-au învătat pe oameni să fie lenesi si să fure. Asta i-au învătat comunistii si timpurile. Asta i-au învătat. N-a mai avut el, omul, gospodăria lui, să muncească si noaptea pentru copii sau ce-i trebuia. Gata, au trecut ca la normă, toate... când se întorceau de la lucru, mai furau de pe ici, de pe colo, s-au învătat... Asa a fost cu asta. Acum, nu mai stiu cum e.
Ca să iesi din sărăcie, trebuie muncă. Pentru că - uite, înainte, când eram la scoală, era cartea de Citire în care scria cum să gonesti sărăcia. Era un om sărac. Si cumpără el, acolo, niste lână, si zice: "Dă-te, sărăcie, mai la o parte, ca să pun asta aici!". Si pe urmă a mai adus ceva, si iar: "Dă-te, sărăcie, mai la o parte, ca să pun asta acolo!". Si a tot pus, de colo, de colo, până ce a gonit sărăcia din casă. Sărăcia prin muncă o gonesti, prin muncă cinstită.
Ce sfaturi dati părintilor ai căror copii au luat-o pe drumuri gresite? Sunt multi părinti, mai apropiati sau nu de Biserică, care toti suferă de faptul că nu-i ascultă copii care sunt deschisi fată de curentele astea de acum, de la discotecă până la cine stie ce păcate grozave, a apărut acum în România această plagă din Apus, a drogurilor, care-i duce până la moarte pe unii dintre ei, mai ales pe adolescenti.
Mai întâi trebuie să se gândească părintii la cum i-au crescut ei însisi. Cum i-au crescut pe copii. Nu cumva au făcut numai voia lor, sau i-au lăsat să crească si nu i-au mustrat când au văzut că fac vreun lucru rău. Să se gândească mai întâi că poate nu i-au crescut în frica lui Dumnezeu. Al doilea, trebuie să se gândească să se roage mai mult pentru dânsii. Tot asa, trebuie toate, toate, toate aduse la Dumnezeu. Numai El poate. Că spune asa: "ce nu e cu putintă la oameni, e cu putintă la Dumnezeu". Asa spune. În trei locuri găsesti în Scriptură: la Matei, Marcu si Luca. "Ce nu e cu putintă la oameni, e cu putintă la Dumnezeu". Adică ce nu se poate, când omul nu poate să facă nimic, la Dumnezeu, se poate.
Vorbiti-ne un pic despre teologia necazurilor, despre necazuri, despre cum ar trebui să se raporteze oamenii la necazuri. Pentru ce sunt date necazurile de Dumnezeu? Spre îndreptare? Uneori oamenilor li se pare că Dumnezeu e rău, că vrea să îi chinuiască.
Când vin necazurile, omul trebuie să se gândească: oare eu cum am fost în fata lui Dumnezeu? N-am gresit deloc? Sunt curat în fata lui Dumnezeu? Că fiecare, în fata lui Dumnezeu, stie câte păcate a făcut, si câte i-a răbdat Dumnezeu... Va să zică, mi-a dat Dumnezeu necazurile astea pentru păcatele mele. David a fost împărat, si era împăratul lui Israel, cel mai mare împărat - că credinta cea mai mare era a poporului Israel, restul erau păgâni - si o împărătie atât de mare, a lui David! Când l-a izgonit Abesalom de acasă, si i-a luat tiitoarele, si a făcut atâtea blestemătii, si l-a fugărit din casă, el s-a dus cu suita lui, cu un grup care mai era pe lângă dânsul, a fugit de-acasă, că l-a urmărit Abesalom, să-l omoare. Si când se urca sus, la Ierusalim, de jos, de la Ghetsimani, este un drum care apucă sus, pe Muntele Măslinilor, si pe-acolo trecea David cu suita lui. Si Simei, un nemernic, a azvârlit cu pietre într-însul, tipând: "De-acuma nu mai esti rege, de-acuma te fugăresc toti..." Si-atunci, unul din suita lui David a zis: "Împărate, dă-mi voie să-i iau capul, fiindcă te ocărăste!". Si David a răspuns: "Să nu-i faceti nimic, pentru că Dumnezeu i-a poruncit asa, pentru păcatele mele". A avut si el, cum se spune, păcatele lui. "Pentru păcatele mele sunt izgonit. Lăsati-l în pace, nu-i faceti nimic. I-a poruncit Dumnezeu..."
Părinte, spuneti un ultim cuvânt pentru credinciosii din România si mai ales pentru crestinii doritori de viată sfântă în mijlocul lumii..
În mijlocul lumii... În mijlocul lumii, doritori de viată de sfintenie... Primul lucru, lucrul ăsta care-am mai spus: orice nedreptate este păcat. Asta la prima epistolă a Sfântului Ioan, 5 cu 17. "Orice nedreptate este păcat". Să se păzească de asta. Să se gândească bine la lucrul ăsta: orice nedreptate este păcat. Mai bine să te lasi de păcat... Asta vreau să spun: orice nedreptate este un păcat; cât de mică nedreptate. Dacă omul e drept, Dumnezeu îi aduce. Dacă nu, pierde. Credinciosii din România trebuie să se roage mult fiecare si Dumnezeu, prin rugăciunea asta, îi va asculta. Cum spune Mântuitorul: "Fără de Mine nu puteti face nimic". Este nevoie de rugăciune mai întâi. Si atunci, pe cei care spun că nu pot să-i îndemne să se roage. Rugăciunile care se fac pentru lume, si în pustie si pe aici, sau ecteniile care se spun pentru toată lumea, si astea sunt bune, dar trebuie să se miste si omul, să facă ceva. Să vadă Dumnezeu că miscă si el, că se roagă si el. Si Dumnezeu va aduce si timpuri bune, ca să zic asa. Să nu ne gândim numai la rău. Va aduce si timpuri bune peste noi.
(Extras din: Ne vorbesc parinti athoniti -- de Danion Vasile si Marian Maricaru)
