Dupa zeci de ani de invatamant si ceva ani in scaunul Primariei Vorona, Aurel Stefan nu se considera un om important decat, poate, prin prisma realizarilor in slujba mirificei Vorone. Iar Vorona si ai sai sateni au depasit de multa vreme granitele nationale, micii si marii artisti ai zonei cucerind an de an teritorii culturale din afara Romaniei. Preocupat in special de folclor, Aurel Stefan si-a indemnat oamenii sa caute calea inapoi, spre stramosi, pentru ca de acolo incepand, sa isi gaseasca menirea in viata. Si multi au facut drumul, multi s-au implinit prin arta, fie ca manifestarile le-au fost prin cantec sau dans.
Si, fara teama de a gresi, poate ca Aurel Stefan este omul potrivit in... scaunul potrivit. De acolo, din primarie, poate construi mai mult decat poate implini ca dascal. De acolo, dar numai dupa ce a trecut pe la catedra, dupa ce a invatat sa modereze avantul inutil - atat de gaunos si pueril in politicile noastre de tabla - dar si sa respecte valoarea si temeinicia bunului simt.
La inceputul acestei ierni, am avut prilejul de a asista la o intrunire culturala, petrecuta in Manastirea Vorona. Un preot sucevean ne-a adresat rugamintea de a mijloci o intalnire cu maica stareta Teofana Scantei, de la Manastirea Vorona, intrucat un jurnalist francez, atasat cultural pe langa Ambasada Frantei in Romania, realiza un material despre efectele comunismului in manastirile romanesti, in special in urma decretului din 1959, de desfiintare a lacasurilor de cult. Mai exact, imi povesteste parintele din Suceava, jurnalistul de la revista Le Croix cauta supravietuitori si marturisitori.
Mergem la manastire, unde primarul Aurel Stefan asteapta rabdator si face oficiile de gazda, insa suntem informati ca maica stareta este foarte slabita si ca putem vorbi, in schimb, cu maica-ghid. Discutia se framanta insa, povestile nu se unduiesc in sufletele noastre, maica e foarte tanara si credem sufletului ei: nu poate povesti despre fapte netraite si, din cauza varstei, aproape neintelese. Aurel Stefan este primul care intelege. Se ridica de la masa, iese pe usa si in cinci minute ne anunta ca maica stareta va cobori. Jurnalistul francez isi manifesta imediat si cu sinceritate bucuria. Insa, dincolo de atitudinea sobra, retinuta, dar calda, oaspetii sunt vizibil impresionati de cultura primarului-profesor, de capacitatea acestuia de a intelege si percepe corect fenomene ale lumii contemporane. Aurel Stefan face observatii pertinente, nu supara, dar nici nu ocoleste adevarul.
La plecare, preotul care ne insoteste ii face lui Aurel Stefan o frumoasa marturisire, poate singura la care primarul nu se astepta: "Domnule primar, sunteti un om deosebit, dar si vrednic! Ati daruit Bisericii un preot, pe fiul dumneavoastra! Este mare lucru acesta". Remarca este, se pare, una dintre putinele clipe in care primarul isi imbraca chipul in bucurie.
Povestea acelei zile a scos la iveala un fapt important, care ne lipseste de multe ori: le acceptam oamenilor de langa noi greselile, uneori gresim impreuna, alterori ii ajutam sa cada. Rareori le mentionam meritele, si mai rareori le multumim pentru fapte. De aceea este nevoie ca, din cand in cand, sa recunoastem ca sunt oameni care, priviti prin ochii strainilor, ni se arata la adevarata lor valoare, ne fac sa fim mandri si sa crestem chiar noi in proprii ochi. Aurel Stefan este unul dintre oamenii cu care Botosanii se pot mandri!
(F. Tonita)
