Mihai Pastramagiu s-a nascut pe 4 noiembrie 1953, la Botosani. A fost cunoscut mai intai ca pictor, pentru ca apoi sa intre in constiinta botosanenilor si a iubitorilor de teatru in special ca scenograf, spiritul sau artistic punandu-si amprenta pe spectacole ale Teatrului Mihai Eminescu si pe cele ale Teatrului pentru Copii si Tineret Vasilache din Botosani, dar si in alte teatre dramatice si de papusi din tara. Mihai Pastramagiu a colaborat cu institutii de cultura din Iasi, Galati, Oradea, Bacau, Constanta.

In 1997, la Festivalul Gulliver din Galati, Mihai Pastramagiu era distins cu Premiul pentru cea mai expresiva papusa (pentru Vrajitorul, din spectacolul "Printesa vrajita"). Un an mai tarziu, obtine Premiul de scenografie la Festivalul Ion Creanga de la Bacau, cu spectacolul "O poveste, doua, trei cu roboti si robotei".   

Fie ca se ocupa de scenografie, fie ca realizeaza decorul, pata de culoare marca Mihai Pastramagiu trece dincolo de obisnuitul lumesc, spectacolul in viziunea scenografului botosanean devine teatral doar in masura in care capata stralucire, pana la granita nalucirii chiar. Personajul se naste in spatiul bine dimensionat si ordonat de scenograf, actorul se misca in lumea pe care el, Mihai Pastramagiu, a creat-o ca parte a povestii.  

Semneaza scenografia in spectacole diverse ale Teatrului pentru Copii si Tineret Vasilache Botosani, precum "Adam si Eva", "Alba ca Zapada si cei sapte pitici", "Capra cu trei iezi", "Craiasa gheturilor", "O zi din viata lui Robinson Crusoe", dar si ale Teatrului Mihai Eminescu Botosani, si anume "Amadeus", "Apus de soare", "Calatoria", "O noapte nebuna, nebuna", "O poveste foarte simpla", "O zi din viata lui Robinson Crusoe" si multe altele.

Numele lui Mihai Pastramagiu este probabil prezent pe toate afisele celor doua teatre din Botosani. Mai mult, in ultimul spectacol al Teatrului Mihai Eminescu, Mihai Pastramagiu apare ca… actor, publicul botosanean putandu-l vedea pe scenograf in spectacolul "Amintiri din copilarie", in regia lui Ion Cebotaru.

Misiunea scenografului este cu atat mai ingrata cu cat, in vremuri de crancena saracie si de chinuitoare lipsuri financiare, magazia unui teatru devine tot mai mica si mai greu de folosit. Materiale vechi, solutii noi, geniul scenografului care trebuie sa dea nastere unui spectacol stralucitor, proaspat! Sunt lectii care nu se invata in scoli, oricat de inalte si de rasunatoare ar fi acestea. Scenograful este parte a teatrului sau, iar Mihai Pastramagiu devine de la un an la altul un "bun cultural" caruia istoria teatrului botosanean ii va oferi locul cuvenit.