Mihaela Epure are 33 de ani şi de mai bine de 10 ani predă limba engleză la Liceul Teoretic "Nicolae Iorga" din Botoşani. Vine din Rădăuţii Sucevei şi poartă în suflet nemăsurata dăruire de aproapele. Dacă s-ar inventa o metodă de educaţie prin zâmbet, probabil că Mihaela Epure ar excela, atât de luminos îi este chipul când se află printre copii sau când vorbeşte despre ei, atât de fericiţi ochii primitorilor-de-bucurie.

În vremuri de aprigă dojană la adresa învăţământului românesc, de închistări şi paradoxuri care sugrumă un sistem din ce în ce mai greu de urnit, ei, profesorii care îşi iubesc meseria, rămân singura şansă pentru viitorul copiilor noştri.

ŞTIRI BOTOŞANI: Vă rog să facem un parcurs rapid prin ultimii zece ani: mai exact, drumul de la facultate la Liceul Pedagogic din Botoşani. Cu un popas necesar: de ce limba engleză?

MIHAELA EPURE: Drumul de la facultate la Liceul Pedagogic a fost foarte scurt. Am absolvit Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iasi in iunie 2003 si peste cateva saptamani am sustinut exemenul de titularizare. In septembrie 2003 eram deja profesor titular la Liceul Pedagogic (acum Liceul Teoretic "Nicolae Iorga"), prilej de mare bucurie atat pentru mine cat, mai ales, pentru parintii mei care isi doreau mult ca eu sa devin profesor.

De ce limba engleza? Limba engleza a fost "eliberarea" mea de limba franceza pe care am invatat-o intensiv in anii de liceu si pe care acum o vorbesc fluent  si o iubesc. Insa, din dragoste pentru limba germana  am urmat specializarea germana – engleza, iar "vinovata" a fost d-na prof. Sofia Mracica, pe care am admirat-o cu tot sufletul meu de copil de clasa a VI-a. De o frumusete  rara, inteligenta si severa - asa o vedeam atunci din banca a doua, ea s-a "impus" involuntar ca model in memoria mea si mi-a daruit placerea de a invata limba germana. Sper sa am ocazia sa o reintalnesc intr-o zi si sa ii spun doar… "Sarut-mana"!

Care este motivaţia, în zilele noastre, pentru o astfel de alegere. Puţini dintre tinerii de astăzi mai au drept opţiune meseria de profesor - salariile mici, stresul, birocraţia, generaţii tot mai puţin interesate de actul educaţional etc.

Daca pe primul loc pe lista motivatiilor este salariul, atunci cand iti propui sa devii profesor, inseamna ca nu esti modelat sa fii la catedra. "Stiu, comunic, iubesc invatatura, iubesc copiii" – reprezinta motivatia pentru alegerea meseriei de profesor. Inainte de a da piept cu stresul, birocratia, salariile mici etc. trebuie sa fii sigur ca esti suficient de pregatit pentru noile generatii de tineri care sunt foarte isteti, curiosi si pe care, aparent, nu ii poti surprinde cu nimic. Generatiile de astazi realizeaza importanta actului educational abia cand termina liceul si viata le ofera noi oportunitati de care nu se pot bucura din cauza eventualului dezinteres aratat pe parcursul anilor de scoala. Dar nu putem generaliza acest "fenonem" si nu putem sa il transformam intr-o premiza atunci cand alegem sa fim profesori. Tinerii care aleg aceasta profesie trebuie sa fie dedicati, pregatiti si sa aduca ei insisi schimbarea in bine in institutia in care isi vor desfasura activitatea, adica in scoala.

"Profesorul bun nu este profesorul "de treaba", ci profesorul care te ajuta sa iti placa la liceu"

Cum arată şcoala din interior, prin ochii unui profesor? Din afară - vedem în fiecare zi - acuzaţii de corupţie, de abuz, superficialitate sunt doar câteva dintre cele care umbresc, de multe ori nejustificat, această instituţie altădată de prestigiu!

Raspunsul este simplu: daca iti place ceea ce faci, daca astepti sa intri la ore la fel de mult cum te asteapta si elevii pe tine, atunci scoala – din interior – este locul ideal in care sa lucrezi. Zilnic, un profesor lucreaza cu peste 100 de elevi  cu varste cuprinse intre 6 si 19 ani si cu capacitati intelectuale diferite pe fiecare nivel de studiu. Prin faptul ca fiecare profesor le vorbeste, ii asculta, ii indruma, ii cearta, le zambeste, ii evalueaza, scoala devine o institutie de prestigiu. Nu exista "altadata" cand vorbim de valoarea unei scoli. Desi in ultimii ani institutiile de invatamant au trecut printr-un proces de "demitizare" din cauza acestei analize "din afara", educatia pe care copiii o primesc nu poate fi contestata, in ciuda cazurilor care, cum ati spus, nejustificat umbresc institutia de invatamant.

Dacă astăzi v-aţi întoarce în bancă, elevă în clasa a IX-a, cum aţi vrea să arate profesorul de la catedra? Cum arată, privit din bancă, un profesor bun?

Daca m-as intoarce in clasa a IX-a as dori ca profesorul sa fie cel care sa  imi arate ca sunt capabila atunci cand nu cred in mine, sa ma motiveze la schimbare daca este cazul si sa investeasca in caracterul meu mai mult decat in cunostinte. In liceu, desi constiincios si cu rezultate bune, am fost un copil introvertit si cu teama de scoala, daca pot spune asa, si aveam nevoie de acest "profesor ideal". In clasa a IX-a iti doresti un profesor care sa astepte sa gresesti  pentru a te putea corecta si oferi informatiile si indrumarile necesare si nu pentru a te evalua cu o nota proasta. Cu alte cuvinte, iti doresti un profesor care sa nu astepte ca tu sa gresesti pentru a-ti da o nota descurajanta, nota "descurajanta" sa urmeze unei atitudini vadit ca rea-credinta fata de obiectul in cauza. Numai astfel el te va forma atat ca "elev", cat si ca "om". In clasa a IX-a profesorul bun nu este profesorul "de treaba", ci profesorul care te ajuta sa iti placa la liceu si te invata, de ce nu, sa devii autodidact, sa stii sa inveti, si, in acelasi timp, el trebuie sa fie un profesor drept, sa aiba aceeasi masura pentru toti elevii. Peste ani, in mod cert elevii vor avea numai cuvinte de apreciere asupra acestui aspect formativ al adultului de maine.

"Copiii mi-au predat aproape toate lectiile de care aveam nevoie!"

Care este experienţa dvs. în afara şcolii? Am văzut că sunteţi implicată în proiecte diverse, de la copii cu probleme speciale (Sindrom Down), până la cazuri sociale. Cât de important este pentru un profesor să "iasă" din perimetrul strict al şcolii, cât de mult sunt dispuşi elevii să vă accepte şi acolo, în viaţa lor uneori plină de probleme?

Din 2003 pana in 2010 mi-am investit energia in munca si calatorii, asta pentru ca in liceu si in facultate mi-am limitat (auto)educatia exclusiv la studiu si lectura. Am incercat – ca experienta in afara scolii - sa cunosc si sa inteleg  din cultura altor tari din Europa, "acasa" la ele, sa cunosc oameni noi, sa-i inteleg si sa invat de la ei ceea ce am crezut eu ca este bun – si recunosc ca am avut ce invata - prin urmare pastrez si astazi legatura cu ei, si sa-mi modelez cunostintele deja dobandite. Astfel, am valorificat fiecare vacanta – in limita posibilitatilor - vizitand locuri noi, cunoscand oameni frumosi de la care am avut numai de invatat si cu care am tinut legatura de-a lungul anilor. Europa  este accesibila  si primitoare, nu este nevoie sa fii foarte bogat sa o cunosti, mai ales daca faci acest lucru pas cu pas. Din 2010 mi-am schimbat prioritatile – am realizat ca dincolo de ceea ce "absorb" exista  partea de daruire, energia pe care nu reusisem sa o canalizez pentru a aduce suficienta bucurie celorlalti si, totodata, de a ma simti implinita sufleteste, daruind. Dupa ce l-am cunoscut, in 2010, pe parintele Partenie de la biserica Vovidenia, din punctul meu de vedere un foarte bun psiholog si modelator de suflete si caractere, am realizat importanta de iesi din perimetrul scolii si de a-mi proiecta activitati cu persoane pe care eu le-am numit sugestiv "stelute pe pamant". Elevii care au o copilarie plina de probleme sunt dispusi sa te accepte in viata lor cu bratele si cu sufletele deschise, mai ales daca simt ca nu esti formala.



Activitatile de 8 martie sau de 1 iunie la Scoala Speciala, cu vata pe bat si fotbal in aer liber, vizitele pe neasteptate la copiii care pe intuneric, neavand curent electric, incercau sa aprinda focul in soba pentru a-si incalzi mancarea inacrita de acum 3 zile, batranii care cu ochii in lacrimi iti saruta mana in semn de multumire ca ai venit sa le oferi o mangaiere, imbratisarile stranse ale copiilor de la "Prietenia" si bucuria nespusa pe care o exprima chiar si atunci cand doar iti amintesti cum ii cheama si multe alte trairi m-au invatat ca atunci cand ai suficient esti cel mai bogat om din lume, si cand din suficientul tau poti sa-i bucuri si pe altii, sigur ca esti mai bogat decat orice nabab. O lectie de care imi amintesc cu lacrimi in ochi este cea pe care mi-a dat-o Petrica, un copil cu sindromul Down, cu o familie foarte credincioasa si sufletista, care in virtutea prieteniei noastre, atunci cand am sustinut examenul de gradul II s-a rugat pentru mine toata ziua la icoana Maicii Domnului. Prin urmare, atat copiii cat si parintii acestora - acolo unde este cazul, sunt dispusi sa te accepte nu doar in viata lor ci mai ales in sufletele lor.

Cum vă ajută aceste demersuri în activitatea de la catedră? Să îmi permit ceva mai "şcolăresc": care este lecţia pe care ei, copiii, v-au predat-o în aceşti 10 ani?

In activitatea de la catedra este bine sa ramai impartial, sa nu fii influentat de demersurile pe care le faci in afara scolii. Consider ca este foarte important sa generezi o atitudine pozitiva, sa pui suflet in ceea ce transmiti pentru a investi, astfel, intr-o multumire reciproca pe termen lung. Timp de 10 ani copiii – de la cei mai mici la cei mari – mi-au predat aproape toate lectiile de care aveam nevoie – lectia rabdarii, a compasiunii, a tolerantei, a judecatii juste, a curajului... De la ei am invatat ca in aceasta meserie fericirea nu este inclusa in fisa postului, ea vine din propriile tale actiuni. Sa retinem motto-ul Liceului Teoretic "Nicolae Iorga", care prin vorbele lui Seneca transmite subtil si frumos "Docendo discimus"!

 
"Sa fii profesor nu este ceva de sezon"

Ce cărţi v-au ajutat în cariera profesională? Dacă vi s-ar cere astăzi un sfat, ce cărţi aţi recomanda unui elev de clasa a XI-a, să spunem, despre care credeţi că îi vor fi de folos toată viaţa?

Ati riscat putin cu aceasta intebare. Cand vine vorba de lectura as putea initia o discutie de ore intregi. Ani la rand am fost pasionata de lectura, imi amintesc cum parintii mei imi inchideau lumina in miez de noapte, certandu-ma pentru ora tarzie la care citeam, iar eu imi puneam doua scaune si o veioza sub plapuma si continuam lectura. Prin urmare, imi este greu sa ma decid care dintre carti m-au ajutat in cariera profesionala, cand au fost atat de multe! As recomanda, insa, cu multa caldura "Descult", de Zaharia Stancu. Darie, in realismul izbitor in care traieste, cu siguranta ar da tinerilor de astazi o adevarata lectie de viata. Apoi, de nelipsit in lectura unui elev trebuie sa fie "Toate panzele sus", de Radu Tudoran, "Mandrie si Prejudecata", de Jane Austen si de departe preferata mea, "A la Recherche du Temps Perdu", de Marcel Proust, poate cea mai complexa si completa opera pe care am parcurs-o in adolescenta. Cat despre lirica, pe langa nemuritoarele poezii ale lui Mihai Eminescu, as intra fara retinere in lumea minunata a lui Grigore Vieru si in universul  stilului unic al lui Nichita Stanescu. Lasand la o parte interesul scazut al generatiei de astazi pentru lectura, consider ca oricare dintre aceste recomandari ii vor folosi unui elev de clasa a XI-a si nu numai, toata viata. Pana la urma orice carte citita este un plus pentru cultura generala.

Care este relaţia profesor-elev astăzi faţă de cea din urmă cu 15 ani? Sunt schimbări radicale de mentalitate sau disciplină faţă de generaţiile din care aţi făcut parte?



Adevarat, astazi totul mi se pare diferit fata de acum 15 -20 de ani. Scoala tine pasul cu schimbarea pe care o impune societatea  - sunt de parere ca mentalitatea acum este invers proportionala cu disciplina, cu cat suntem mai deschisi in gandire cu atat suntem mai indisciplinati. Prin urmare, sistemul in care actionam se afla pe coordonatele date de educatia pe care elevii o primesc in familie sau pe valorile impuse si nu recomandate de societate. Daca acum 15 ani, metaforic, "granita" dintre banci si catedra era un fel de Zid al Berlinului (inaccesibil), astazi il putem numi, fara sa exageram, un Zid Chinezesc (prea accesibil). Trebuie insa sa tinem cont ca si acesta a fost construit cu un scop precis: de aparare a unei granite.
 

"Daca as lua viata de la capat, as dori sa fiu neurolog!"

Ati accepta un post de profesor in strainatate, daca ati avea ocazia? Ar fi aceasta doar o experienta personala sau o oportunitate de a aduce in Romania metode noi de aplicare in invatamantul de stat?

Mi s-a oferit de cateva ori in trecut ocazia de a  lucre ca profesor in Europa, am luat contact cu cateva scoli din Germania, Elvetia, Spania etc., insa mereu am fugit de singuratatea in care te invaluie strainatatea. Sa fii profesor nu este ceva de sezon, iti asumi o responsabilitate, iti conturezi niste responsabilitati. Cu siguranta acum as accepta un post de profesor intr-o tara de care ma simt indragostita, mai ales ca o parte din familia mea traieste acum acolo. As considera, insa, aceasta experienta o oportunitate de a aduce in Romania metode noi  de predare – invatare si in acelasi timp experienta personala ar aduce un plus in comunicarea atat cu elevii cat si cu ceilalti colegi.

Daca maine nu ati mai fi profesor, ce alta meserie ati alege?

Daca maine nu as mai fi profesor, as alege calea medicinii, mai precis a neurologiei - care, din punctul meu de vedere, incearca sa vindece nu doar mintea, ci si sufletul. Adesea imi repet: daca as lua viata de la capat as dori sa fiu neurolog. Dar asta nu inseamna ca regret calea pe care am ales-o, dimpotriva, pot spune ca profesia aleasa a dat sens vietii mele atunci cand poate nu gaseam un rost si am zambit involuntar chiar daca ziua nu "prevestea" motive sa zambesc. Datorez acest lucru tututor elevilor minunati cu care am lucrat si lucrez in continuare si colegilor de nota 10 plus, care prin tot ceea ce fac cinstesc institutia in care lucram.


(A consemnat Florentina Toniţă)






 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI: "Juniori de la FC Botoșani convocați la lotul național!"