Laura Macoviciuc: "Mai stai", mai cântă, mai aplaudă!
Stiri Botosani Wednesday, 3 November 2010 Oamenii cetățiiDeşi nu a fost răsplătită cu un premiu imediat, mica artistă şi-a învăţat bine lecţia de performanţă, ajungând în prezent să se laude cu un palmares de peste 10 premii şi distincţii obţinute pe scene de succes din ţară şi din străinătate. Pe rând, cortina de aplauze s-a lăsat cu amintiri generoase şi cu vise îndeplinite în ritm de crescendo muzical:
Locul I la Festivalul pentru Preşcolari "do.re.mi" Mai – 2005
Locul III la Festivalul "Fiero" Iași – 2007
Premiul special – "Ghiocelul de argint" Bârlad – 2009
Premiul special – "Tărâmul copilăriei" – 2007
Locul I cu Grupul "Voces" la "Faza Judeţeană" – 2005
Premiul Special – "Ghiocelul de argint" Bârlad – 2010
Premiul de Popularitate – "Mărţişor Dorohoian" – 2010
Premiul al II-lea – "Tinere Speranţe" – 2010
Premiul al II–lea – "Muzritm" – 2010
Deşi nu are decât 13 ani, maturitatea glasului său poate concura cu voci consacrate şi îi poate confirma dorinţa de a cânta vreodată, într-un viitor frumos decorat, alături de Andra sau chiar de Mariah Carey, modelele sale artistice. Laura crede foarte mult în afectivitatea unei piese pe care o resimte şi pe care o transmite, drept pentru care susţine: "După părerea mea, un artist poate să-şi clasifice piesele în funcţie de sensibilitatea pe care a investit-o în interpretare. Pot spune ca am o piesă în care mă regăsesc foarte bine care se numeşte "Când uitaţi să visaţi", muzica: Andrei Tudor şi versuri Andreea Andrei".
Pentru că este o pasionată a călătoriilor şi pentru că şi-a rezervat încă de mică acel crâmpei de artă şi timp, Laura a participat cu tot sufletul la turneele din Italia (2008 şi 2009) şi Franţa (2010), alături de grupul "Voces" al Clubului Copiilor şi Elevilor din Dorohoi, o adevărată rampă de lansare pentru copiii talentaţi din zonă. Tot aici, a fost descoperită de profesorul Mihai Paul Ciprian, alături de care şi-a clădit o imagine muzicală foarte apreciată în perimetrul concursurilor şi al festivalurilor renumite de muzică uşoară dar şi pe micul ecran, pe posturile de televiziune B1 Tv, Tvr1, Otv sau Rai Uno.
Pe lângă talentul muzical, Laura iubeşte limba şi literatura română, îşi pregăteşte coregrafii originale pentru apariţiile în faţa juriului şi face tennis de câmp, completându-şi cu graţie titlul de "campioană" a expresiei artistice.
Piesa Mai stai este un îndemn la copilărie, dar poate fi şi un imperativ al publicului care o priveşte de fiecare dată cu încântare pe Laura…
Aşadar "Mai stai", mai cântă, mai aplaudă!!
AUDIO: La piu bella
(Autor: Adelina Fulga)
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Incendiu violent noaptea trecută, un adolescent a observat flăcările și l-a trezit din somn pe proprietar! - FOTO
În localitatea Cristinești, o bucătărie de vară a fost distrusă în totalitate de flăcări. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit. Proprietarul...
Județul Botoșani, pe harta mortalității infantile! Care sunt cele mai frecvente cauze de deces
Rata mortalităţii infantile a crescut din nou în România, după zece ani de relativă stagnare: astfel, de la 5,6 pentru anul 2023, a ajuns la 6,6 la mia de copii născuţi vii, în...
Ce spune IPS Teofan despre botoșăneanul care a murit în timp ce își rostea rugăciunea către Dumnezeu!
Un bărbat în vârstă de 100 de ani din Botoșani a murit în timp ce se ruga, în cămăruța simplă în care își trăise ultimele zile. Rudele l-au găsit în...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.80 secunde