LA MULȚI ANI, Teodor Valenciuc! Decanul de vârstă al artiștilor botoșăneni împlinește 95 de ani!

LA MULȚI ANI, Teodor Valenciuc! Decanul de vârstă al artiștilor botoșăneni împlinește 95 de ani!

 Teodor Valenciuc  

În 95 de ani, nu a renunțat niciodată la artă, și-a asumat toate cărările - primăvăratice sau de toamnă târzie. Timpul pictorului a fost mereu locuit de personaje ale istoriei, de întâmplări care, deși prinse încă în chingile trecutului, conturează un destin de excepție.

Născut pe 1 martie 1930, în Știubienii Botoșanilor, Teodor Valenciuc este artistul care a împletit mereu culoarea cu visul, viața reală cu istoriile timpului său, poveștile fabuloase cu propriul destin.



Toderiță, așa îl strigau pe ultimul născut din familia Valenciuc. Mezinul casei. Patru copii nu-s mulți, nu-s puțini, spunea mama. Și mai avea mama o vorbă: E bine ca cei mici să învețe de la cei mari. Și Toderiță a prins a se ține bine de urma fratelui Nicolae, față de care a avut mereu o admirație aparte. Nicolae a devenit profesor universitar la Iași. A făcut Școala Normală la Șendriceni, a fost învățător, apoi a intrat în învățământul superior. Ar fi putut deveni un strălucit filolog, dar până la urmă a făcut cercetare științifică, cu doctorat în speologie. "Nu există biolog pe aici care să nu și-l amintească pe Nicolae Valenciuc. Era cunoscut pentru obiectivitate, pentru faptul că totdeauna când se discuta o lucrare de doctorat era chemat pentru arbitraj, era echilibrat și cunoscător în domeniul biologiei. Noi am crescut în spiritul învățătorului interbelic. A murit la 81 de ani, după o boală mai grea, dar a lucrat la universitate până în ultima lună. Avea 51 de ani de activitate didactică în cadrul universității", spune Teodor Valenciuc. "Viața mea s-a cuplat cu a lui, începând de mic, eram cei mai apropiați din familie. El era cel care mă îndrăgea mai mult".

Datorită fratelui Nicolae a prins drag de carte. L-a urmat la Șendriceni, la Școala Normală, un loc unde, spune pictorul, erau avantaje, dar și dezavantaje. "Faptul că eram izolați, eram rupți de lumea reală, în câmp, aveam un program foarte sever, aproape milităresc, lăsa loc pentru anumite preocupări pe care în altă parte le-ai fi irosit ca timp, ca idee. Aici s-au format foarte mulți oameni. Unii au rămas în învățământ, alții în diverse domenii: inginerie, medicină, cercetare".

A absolvit Facultatea de Arte Plastice la Iaşi, acolo unde și-a găsit stilul propriu. Trecuse de 30 de ani, știa multe despre viață și mai multe despre ce înseamnă pictura și arta plastică. ”La admitere, când dădeam prima probă, decanul s-a oprit în spatele meu și a spus: acesta e un băiat foarte talentat, trebuie urmărit cu atenție. Și a venit acest profesor, a aruncat materialele pe catedră, să facem natură statică. M-am dus eu și am făcut natura statică, am aranjat compoziția din elementele avute la îndemână. La final apare profesorul: Cine a așezat obiectele? Valenciuc, spun colegii. Mă, dacă tu știi lucrurile astea la ce ai mai venit aici? Să ne înveți pe noi cum se face?". Profesorul era Petre Hârtopeanu (născut la Dângeni, lucrase cu Tonitza la pictura de la Durău). Au devenit buni prieteni și și-au purtat apoi, în timp, reciprocă admirație.

Dacă ar fi să aleagă între freamătul de vorbe și tăcerea dinlăuntru, spune că alege liniștea. Acolo, în intimitatea ființei, scrie și citește, cântă la vioară și răscolește culorile tinereții veșnice.

Nu poartă anii ca pe o povară, și asta pentru Teodor Valenciuc știe să își înșire vârsta de-a lungul și de-a latul unui tablou de fiecare dată actual. Cu un aer aritocrat, ușor boem și întotdeauna îmbrăcat într-un zâmbet mucalit, artistul știe să trăiască sublimul chiar și acolo unde disperările vieții se rostogolesc dureros. A trăit războiul, refugiul, foametea. A crescut purtând opinci și a prins cititul din cărțile fratelui Nicolae. Tot după Nicolae avea să umble și la Școala Normală din Șendriceni, acolo unde a început să ia în serios desenul. În tinerețe a fost învățător în satul natal. Târziu, pe la 30 de ani, a ajuns și în atelierele Facultatății de Arte Plastice din Iași.



”Omul este ființa perfectă care se ridică la un nivel de înțelegere peste capacitatea altor ființe. De aceea omul trebuie să rămână în primul plan. O ființă care mi-a fost dragă, și care de obicei apare adesea în lucrările mele, este calul. Calul, care este o ființă superbă prin armonia și mișcarea lui. Încercați să percepeți ceea ce noi, generația aceasta la sfârșit de drum, am făcut cu bună intenție și cu sufletul. Țineți minte ceea ce a spus Luchian: Noi privim cu ochiul, dar pictăm cu sufletul”, spune Teodor Valenciuc.

În anul 1969 artistul deschide prima expoziţie personală, de pictură, la sediul Muzeul Judeţean Botoşani, urmată -  în aproape jumătate de secol  de activitate artistică -  de numeroase expoziţii personale şi de grup. De asemenea, Teodor Valenciuc participă şi la expoziţii de grup naţionale, în: 1979, 1981, 1983 -  la Saloanele naţionale de pictură şi grafică, de la Sala Dalles, Bucureşti şi în 1984, 1986 – la Bienale de pictură şi grafică, Sala Dalles, Bucureşti şi la tabere de creaţie organizate de Uniunea Artiştilor Plastici din România la: Portiţa – Jurilovca, Măgura Bacăului – Tescani, Agafton, Ipoteşti.

În anul 2014, artistul Teodor Valenciuc a revenit pe simezele botoşănene, după o altă "restrospectivă" vernisată în 14 iunie 2010, în spaţiul Galeriilor de Artă "Ştefan Luchian", cu o expoziţie interesantă, cu peste 40 de lucrări de grafică şi pictură. În 2023, la 93 de ani, spaţiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoşani găzduia retrospectiva ”Teodor Valenciuc – pictor, grafician, profesor”.

Lucrări ale artistului botoşănean, pentru care a fost remarcat şi premiat, se află în colecţii particulare din România, Grecia, Franţa, Irlanda sau Canada. Pasionat de frumos, de muzică şi de literatură, Teodor Valenciuc va aborda şi critica de artă, făcând aprecieri şi prezentând articole în publicaţii de specialitate.

Astăzi, la împlinirea a 95 de ani de viață, îi urăm artistului Teodor Valenciuc multă sănătate, inspirație, bucurii și împliniri în plan artistic! LA MULȚI ANI!


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

LA MULȚI ANI! Alexandru D. Funduianu sau inocența admirației!

astăzi, 09:12

"Generozitatea nu înseamnă să îmi dai ceva de care tu ai mai puţină nevoie decât mine, ci să îmi dai ceva de care tu ai mai multă nevoie decât mine", ne s...

Povești la cafea: Tot mai grea iertarea, și mai complicată iubirea

Friday, 28 February 2025

Greu să parcurgi, în aceste zile, gândurile celor neîmpăcați, cuvintele celor mult pătimiți, nevolniciile celor voit nevolnici. E nevoie de multă dragoste, da. E nevoie de &ici...

MĂRGINEANCA: Cel mai vechi ansamblu cu cei mai tineri dansatori din Botoșani! ”Noi ducem faima județului mai departe!” (Foto, Video)

Thursday, 27 February 2025

Dansul popular reprezintă o punte între generații! În ciuda studiilor alarmiste, la Botoșani, tinerii îmbrățișează cu entuziasm tradiția populară. Cu fiecare pas de dans, ei...