Fiecare om deţine încă de la naștere și o latură artistică sau romantică, ce se poate diferenţia după o mai mică sau mai mare prezenţă a dimensiunii afective pe care poate să aibă șansa să o dezvolte vreodată sau poate să nu o dezvolte niciodată.
Așadar, pe Florin Grosu îl putem numi printre "norocoșii sorţii" deoarece încă de mic – așa cum ne mărturisește – "s-a educat de unul singur" – răsfoind albumele de artă de la Librăria nr. 2 din orașul Botoșani. La această șansă s-au adăugat și volumele din biblioteca unchiului său Șovi Constantin care l-au introdus în lumea mirifică a artei plastice și care l-au ajutat treptat să desfășoare incursiuni în perioadele fecunde ale umanităţii: antică, medievală si renascentistă. Incă de pe atunci l-a interesat pe Florin să creioneze portretele cunoscute ale marilor artiști și a simţit o deosebită atracţie pentru chipurile umane expresive. Astfel, începe destinul artistului, cu o așa-zisă "pedalare" pe dunele sensibile ale propriului suflet. Culmea este că acest accent pe care a dorit să-l pună încă de la început pe propriul destin de artist transpare din personalitatea sa, ba mai mult chiar poate fi sesizat încă de la prima întâlnire și discuţie
cu dânsul.
"O a doua naștere" – așa cum îi place lui Florin Grosu să spună - a avut loc atunci când l-a cunoscut pe domnul profesor Victor Hreniuc. De ce afirmă acest lucru, poate vă întrebaţi? Deoarece dansul i-a sesizat "stofa de pictor", iar "ucenicul" a fost preocupat din acea clipă să stea pe lângă "domnia sa", să-l asculte și să-i urmărească toate demersurile didactice îndreptate, de altminteri, spre mai toţi membrii viitori ai Societăţii Culturale "Expo-Art" al cărui președinte este Liviu Șoptelea. Curând artistul a devenit atent la prezenţele de care se înconjura: Mihai Bejenaru, Cornel Dumitriu și Aurel Azamfirei și a început să-i urmărească pe aceștia în propriile demersuri artistice.
Dar oare ce s-ar putea spune despre demersul artistic al lui Florin Grosu? Așadar, iscodindu-l cu destul de multă perseverenţă am aflat că universul lui s-a construit încet și etapizat, după multe planuri, schiţe și scheme ca în cazul unui important scenariu în care a căutat unghiul și așezarea caracteristice decupajului realizat în spaţiu. Decupajul este conjugat la rândul sau și cu preocuparea pentru impactul pe care trebuie să-l declanșeze în faţa tuturor privitorilor,
dar, în spatele așa-zisului impact, artistul Florin Grosu vede, de fapt, ascuns acel mod personal de a gândi. În final, dânsul consideră că orice spaţiu bine decupat trebuie personalizat și, din acest motiv, vorbește și de limbajul artistic neconformist, care, cu siguranţă, permite o maximă libertate în domeniul artei și oferă modalităţi inedite de aranjare dimensională.
În altă ordine de idei, o asemenea viziune artistică incumbă și o cromatică pe măsură, de cele mai multe ori una "explozivă", care nu va fi străină de culorile complementare, dar nici de acele "contraste puternice". Interesant este că pentru Florin Grosu culorile există doar în contexte, doar atunci acestea capătă sens real. Paralel dânsul mai este tentat de sculptură și modelaj.
Acum preferă "compoziţia" pentru că "te angajează total ca artist" și îţi impune să-ţi expui "modul propriu de a gândi", dar dincolo de toate acestea primează aranjatul în spaţiul care așteaptă să fie umplut.
De cele mai multe ori, procesul de repartizare include instinctul artistului, dar, totodată, tot dânsul evaluează "tot ceea ce dă bine" și chiar încearcă să evite repetiţia "punând în primul rând accentul pe mișcare". Tot timpul preocuparea artistului va fi pe exemplificarea manierei personale, niciodată nu trebuie să realizeze "copii fidele" din mediul înconjurător, așa că nu ne sperie afirmaţiile concise: "nu copiez natura", "vin cu acele culori care îmi permit să le numesc ca fiind numai ale mele" și nici menţiunea "important este unghiul din care
percepi".
Dacă la începutul demersului artistic atracţia a fost pentru portret – așa cum ne-a mărturisit – acum, la maturitate, pasiunea pentru acesta se motivează parcă mai bine deoarece Florin Grosu caută să surprindă în orice chip acea "dimensiune aparte" căci numai așa fiecare natură umană va putea fi singularizată.
Cu alte cuvinte, se pare că în concepţia acestui artist limbajul artistic trebuie căutat și din nou căutat și mereu căutat, iar concepţia personală a creatorului ascunde în spate o "reţetă" care punctează "ceea ce îţi place" alături de "ceea ce ai asimilat de-a lungul timpului".
Fiecare entitate propune o anume reţetă în orice demers fie spiritual, fie pragmatic... dar, totuși, Florin Grosu ne bate ușor cu degetele pe umăr, atrăgându-ne atenţia cu delicateţe că opţiunea pentru cel dintâi ar motiva mai temeinic natura umană... Oare să mai conteze pentru cineva?
(A consemnat prof. Margareta Mihalache)
FLORIN GROSU: "Centrul Vechi"
FLORIN GROSU: "Dincolo de fereastra"
FLORIN GROSU: "Primavara"