În anii 1943-1944 a fost militar ÅŸi a luptat în armata română condusă de MareÅŸalul Ion Antonescu pentru eliberarea Basarabiei. La 2 martie 1944 a fost rănit ÅŸi luat prizonier de Armata RoÅŸie, muncind în zona Ural-Siberia. Printre cei 100 de prizonieri se aflau ÅŸi 12 vorniceneni care au fost închiÅŸi în vagoane de vite, sigilate, fără a avea posibilitatea de a ieÅŸi în aer liber. De abia la Odessa câte doi prizonieri, supravegheaÅ£i îndeaproape, erau scoÅŸi ÅŸi duÅŸi să bea apă mai proaspătă.
ChinuiÅ£i de foame, sete ÅŸi păduchi (pe care-i dădeau jos de pe picioare cu mâna) au ajuns în zona sudică a Uralilor (Celeabinsk) ÅŸi puÅŸi "la muncă", adică la fabricarea armamentului pentru front. Hrana pe care o primeau era în funcÅ£ie de numărul de ore lucrate, iar acestea depindeau de construcÅ£ia fizică a prizonierului, cei graÅŸi lucrau 8 ore pe zi ÅŸi primeau 800 de grame de pâine, cei potrivit de sănătoÅŸi lucrau 6 ore pe zi ÅŸi primeau 600 grame de pâine, a treia categorie slăbuÅ£i ÅŸi bolnavi 4 ore pe zi ÅŸi a patra categorie erau bolnavi grav fiind duÅŸi la spital. Pe lângă pâine, mai mâncau varză, crupe fierte, fiertură de buruieni ÅŸi foarte rar câte o mică bucăţică de carne. Li se dădea voie să scrie câte o carte poÅŸtală pe lună, care să conÅ£ină maxim 25 de cuvinte ÅŸi care trebuia să se întoarcă la expeditor.
Întrebat fiind cum se comportau ofiÅ£erii ruÅŸi cu prizonierii, a precizat că bine ÅŸi că, mai degrabă, ofiÅ£erii români – "caraleii" - ne băteau cu cablul "ca pe oi". Îi pare rău că printr-o întâmplare nefericită i s-au luat ÅŸi ars actele (fotografii, declaraÅ£ii), pe care le păstra într-o valijoară de tip cazon, ca un mic diplomat, care i-a rămas ca amintire din Siberia. Odată cu succesele Armatei RoÅŸii pe frontul de Est acesta, a fost împins pe linia IaÅŸi-ChiÅŸinău, destul de repede. Luptele de la Moghilev sunt momentele înfrângerii Armatei Române, alături de cea germană ÅŸi care au pus-o în situaÅ£ia de a se retrage spre Roman. Aici au fost dezarmaÅ£i de ruÅŸi, strânÅŸi ÅŸi păziÅ£i în grădina publică, îngrămădiÅ£i ÅŸi lăsaÅ£i sub cerul liber, ploi ÅŸi noroaie. ÎÅŸi aduce aminte că erau cu el ÅŸi fostul dascăl Bâgu ÅŸi Sandu lui Roman. Aici au fost puÅŸi să lucreze la calea ferată. De aici au fost duÅŸi la IaÅŸi, în zona Universităţii, 30 de zile, sub cerul liber, fiind nevoiÅ£i să roadă coaja copacilor de foame. A încercat să fugă pe Valea Moldovei cu niÅŸte basarabeni, dar aceÅŸtia s-au răzgândit. IntenÅ£iona cu unul din prietenii săi să treacă dintr-un sat în altul, să ceară de mâncare sau să ia poame din copaci ÅŸi porumb fiert, dar ÅŸi acum renunţă. Rănit pe frontul de la IaÅŸi-ChiÅŸinău, aproape de locurile natale la Dângeni, s-a îmbolnăvit ÅŸi a avut noroc pentru faptul că s-a întremat la Mănăstirea Agapia.
AÅŸa cum preciza domnul profesor Sârbu Aurel, după o discuÅ£ie avută cu moÅŸul Jan, pe frontul rus l-a cunoscut pe Silviu Brucan, care semna "articole foarte interesante despre transformările revoluÅ£ionare din Å£ară".
Patria lui – "Vornicenii" - a purtat-o în inimă ÅŸi în suflet ÅŸi l-a ajutat să treacă mai uÅŸor greutăţile zilnice de pe front ÅŸi din zonele unde a lucrat ca prizonier 4 ani ÅŸi 3 luni, în Å£ara lui (Roman) ÅŸi în alte locuri.
De-abia în ziua de 7 decembrie 1948 s-a întors în Vorniceni. De atunci trăieÅŸte liniÅŸtit, singur, după "trecerea din viaţă" a mătuÅŸii Victoria ÅŸi plecarea în toate colÅ£urile ţării a copiilor. DeÅŸi aceÅŸtia l-ar lua la ei să-ÅŸi ducă restul vieÅ£ii, moÅŸul Jan crede că poate trăi liniÅŸtit ÅŸi aici, sfătuind pe toÅ£i, povestind la toÅ£i "grozăviile" războiului. Acum la cei 88 de ani ai săi, moÅŸul Jan Bădărău este "o legendă în viaţă" ÅŸi ar fi păcat să nu-l cunoaÅŸteÅ£i cât mai este în viaţă.
(Articol semnat de Gheorghe GHERMAN, in vorniceneanul.ro)
