IRINA MARINESCU
Irina Marinescu poate fi un model pentru sutele de adolescente care viseaza sa devina asemenea vedetelor de peste Ocean, insa recurg la cel mai neaos stil romanesc: repede si neortodox!
Irina este absolventa a Universitatatii de Arta Bucuresti - sectia Moda, din cadrul Facultatii de Arte Decorative si Design. Inca de la varsta de 2 ani a fost pasionata de desen, dorind sa devina pictor. Insa mai tarziu si-a descoperit reala pasiune - designul vestimentar.
Timp de 6 luni si-a facut stagiul de practica la Venera Arapu. A debutat cu prima sa colectie in 2003, in cadrul Premiilor Pantene, ceea ce a constituit pentru ea o adevarata rampa de lansare. Acest eveniment a fost urmat de o colectie in 2004 la Clubul Diplomatic.
Locuieste in Bucuresti si are un copil, Luca, despre care Irina afirma ca este cea mai mare realizare a sa.
Creatoarea de moda Irina Marinescu si-a descoperit pasiunea pentru moda in copilarie. Bunicul sau era marochiner si, fiind crescuta de bunici, balconul apartamentului in care locuia era in permanenta un miniatelier de creatie.
"Toata copilaria mea am trait in miros de aracet, pe care il recunosc si acum dintr-o mie. Oricat de bizar ar suna, e un miros pe care aproape il ador“, marturiseste Irina in presa centrala.
La 6 ani, Irina a inceput sa insire pe coli A4 zeci de fete cu capete turtite, imbracate in rochii malacov, iar acum creeaza haine pentru femeia desteapta, vesela, feminina, frumoasa tare in interior, intr-un cuvant... altfel.
Ultima colectie a Irinei Marinescu se numeste Mamagamma, si este o reinterpretare a unei stari de spirit, "a unei perioade din care imi amintesc franturi, iar restul sunt desprinse din fotografii“. Colectia recreeaza perioada anilor ’70, in care "petrecerile purtau titlul de ceaiuri si in care muzica venea de la un pick-up pe care, in Romania, doar norocosii il aveau“, povesteste Irina.
Designerul a fost inspirat de fotografiile mamei sale, din anii ’70.
"M-am uitat cu atentie la toate rochiile mamei mele din aceste fotografii si am redesenat liniile lor, adaptandu-le la ceea ce este moda acum“, spune ea. Numele colectiei este un joc de cuvinte si titlul unei piese a lui Alan Parsons.
Dincolo de forta pe care o degaja, de puterea de munca si de asumarea pana la capat a unei profesii, Irina Marinescu ne-a atras atentia prin cuvintele exprimate pe un site, cuvinte care ar putea transmite mai mult decat 100 de fotografii sau de randuri biografice ale botosanencei care, se vede, si-a cucerit propria lume si si-a construit, particica cu particica, un vis maret:
E trist in ce directie am pornit-o, iar eu personal incep sa nu mai simt asa-zisele semne de evolutie fireasca ale unei natii, ci un regres fenomenal si o sete de barfa si intriga incredibila. Nu mai scapam de obiceiul acesta groaznic de a privi capra vecinului si ce i se intampla ei.
De ce n-ar muri toate caprele, sa nu fie nevoie sa ne invingem noi frustrarea, ci sa ne-o alimentam? Ne place atat de tare sa ne gasim scuze pentru a ne complace in mizeriile in care traim… e cel mai simplu, doar asa ne-am obisnuit.
Ne-am obisnuit sa stam cu bratele incrucisate si sa ne lamentam pentru ce nu ne cade din cer, si, daca nici asa nu merge sa obtinem cum si ce ne dorim, ne uitam in curtea altora, in care copacii au inflorit, si ne punem cu gura pe ei… macar asa poate ne mai trece sentimentul ala coplesitor de frustrare…
Pacat de atatea lucruri frumoase, pacat ca exista oameni dispusi sa-si practice meseria cu dedicare, pasiune si demnitate, sa-si manifeste talentul si sa dea nastere unor lucruri frumoase care sa-ii bucure pe altii, insa multi altii vin si le murdaresc cu lipsa bunului simt si al discernamantului lor, lucruri pe care le manifesta natural si cu care otravesc tot ce e in jur. O critica este un lucru care te ajuta foarte mult si mai ales daca e facuta asa cum trebuie; te ajuta sa cresti, sa evoluezi, sa nu te plafonezi intr-o singura si eterna directie.
Dar critica nu inseamna exprimare ca la usa cortului sau folosirea limbajului din fata blocului, unde mai scapi cate-o “…. printre cojile de seminte.
Critica are o cu totul alta definitie, presupune o exprimare decenta a unei pareri care se leaga exact de produs si nu si de persoana din spatele lui. Nu in cele din urma, o critica, de orice natura, trebuie sa fie semnata. Altfel este lipsita de orice fel de valoare sau insemnatate.
Si, in incheiere, ma semnez cu sinceritate,
Irina Marinescu