Gabriela Munteanu predă într-un sat din județul Botoșani și este învățătoare pentru elevii din trei clase: I, a II-a și a IV-a. Zice că, în teorie, nu există o cercetare care să-i spună cum să predea în același timp la trei clase și că și-a creat-o de-a lungul timpului singură, folosind tehnici noi și adaptând acolo unde era nevoie.
Este învățătoare de vreo 15 ani în comuna Hilișeu-Horia, din județul Botoșani, aflat la doar câțiva kilometri de granița cu Ucraina.
Cunoaște în detaliu povestea fiecărui elev și știe că dacă un copil nu și-a făcut tema într-o zi, nu este el de vină, ci poate contextul, poate i-a lipsit ceva. De altfel, admite că nu toți elevii sunt buni la română și la matematică, ci au alte abilități pe care încearcă să le exploreze.
Le-a arătat copiilor cum se calcă, cum arată un fier de călcat, de unde vine curentul și cum funcționează; cum se pun murături și care este matematica din spatele acestei activități - să vadă unde apare matematica în viața lor de zi cu zi, potrivit Teach for Romania.
„Fiecare va avea nevoie la un moment dat să fie un bun gospodar, să își organizeze treburile acasă, să știe să își coasă o haină atunci când s-a rupt, să știe să își calce o haină atunci când trebuie să plece de acasă, să-și socotească veniturile, să și le împartă, să pună murături”, povestește învățătoarea într-un material realizat în parteneriat cu UiPath Foundation de către Ionuț Teoderașcu, fotojurnalist „De la sat”.
Povestea de viață a Gabrielei Munteanu pare desprinsă dintr-un film, cu trimiteri certe către segmentul motivațional, de care în zilele noastre prea puțini copii de la sat au parte.
Mărturisește că a petrecut doi ani în spital, în secția de Reanimare, lângă patul copilei sale pe atunci grav bolnavă. A văzut atâta suferință, încât a dorit să își încarce viața cu cât mai multă lumină. Or unde putea să găsească mai multă lumină decât în privirile și sufletele copiilor de la școală?
”Meseria de cadru didactic m-a găsit într-o perioadă în care rezolvasem problemele medicale ale fetei mele și aveam nevoie să lucrez într-un mediu cu copii sănătoși. Pentru că după doi ani de zile petrecuți în Reanimarea Spitalului din Iași, printre copii aflați în pragul dintre viață și moarte, îmi doream foarte, foarte mult să lucrez cu copii sănătoși și să simt bucuria aceea a copilăriei. Să fii învățător nu se compară deloc cu a fi profesor. Iei copilul, materie brută, la 6 anișori și îl dai mai departe la gimnaziu, floare înflorită”, spune Gabriela Munteanu.
Nu s-a complăcut în neajunsurile zilei, nu s-a lăsat doborâtă de lipsuri, nici de faptul că la clasa ei nu avea ”elevi de top” cu care să facă atât de prețioasa ”performanță”.
”Anii petrecuți de mine la simultan au fost și o muncă de cercetare. Pentru că a trebuit să stau în fiecare zi să fac un hibrid al zilei trecute și să conștientizez ce a mers, ce nu a mers, cu ce pot să plec a doua zi la drum, ce trebuie să îmbunătățesc sau ce trebuie să elimin din predare”, spune învățătoarea din Hilișeu-Horia.
A înțeles că un dascăl are în primul rând menirea de a-i pregăti pe elevi pentru viață. De aceea, a vrut ca mai întâi copiii să înțeleagă ceea ce învață, apoi să acumuleze teorii și practici pedagogice.
”Încerc în activitățile pe care le fac cu copiii să duc totul în viața de zi cu zi, să vadă aplicabilitatea matematicii în viața de zi cu zi. Să vadă aplicabilitatea limbii române, studiului limbi române”, explică Gabriela Munteanu.
I-a îndemnat mai ales să citească. Dar nu ca obligație, nici cu ”normă”, așa cum se mai întâmplă.
”Ci pentru a afla și a călători, de ce nu? Pentru că mulți dintre ei nu au ieșit din spațiul acesta în care locuiesc. Nu au avut și poate nu vor avea posibilitatea să iasă vreodată. Eu nădăjduiesc să aibă posibilitatea să treacă de hotarele țării să vadă. Cititul este o modalitate ieftină de a călători”, mai spune dascălul.
Și ca să fie sigură că toți copiii au parte de o asemenea ”călătorie”, Gabriela Munteanu a inițiat ”Povestea de seară”.
”Povestea de seară este un proiect pe care copiii și-l doresc fără sfârșit. A pornit din dorința de a apropia copiii de lectură. Mulți dintre ei nu reaușeau să citească. Nu se apropiau cu drag de carte și atunci am hotărât ca seară de seară, de luni până vineri, să fiu eu cea care le citește o poveste de la ora 20.00”, mărturisește Gabriela Munteanu.
Un dascăl din nordul îndepărtat al României, o Românie care se plânge că modelul Domnului Trandafir a dispărut.
O învățătoare de la granița României demonstrează că înainte de politici, de programă sau de dotări, școala are nevoie de oameni.