Redam fragmente dintr-un interviu realizat in 2006, in care Dan Puric se lasa in voia amintirilor si a frumusetilor marturisitoare.
Reporter: As vrea sa asezam discutia noastra sub semnul spuselor lui Dimitri Merejkovski: In libertate suntem pacatosi, in robie, sfinti. Poate fi suferinta, pentru un om care a trait in comunism, o sansa de a-si intelege propriul destin, propriul rol in societatea de astazi?
Dan Puric: Cuvintele de la inceput, in conjunctura zilelor noastre, ar putea suna altfel: In libertinaj suntem pacatosi, in robie, sfinti. Ce traim noi astazi nu e libertate, in sensul crestin al cuvantului. Pentru ca liberi suntem doar in fata lui Dumnezeu. Vedeti, scrie sus, pe pagina unui ziar: nimeni nu e mai presus de lege! Culmea! Normal ar fi: nimeni nu e mai presus de Dumnezeu! Hristos nu a dat legi. Hristos este deasupra legii si oamenii nu stiu acest lucru. Hristos nu zice sa nu ucizi, sa nu furi, acesta e Decalogul. El zice: Iubeste! Pentru ca iubirea este adevarata libertate. De asta spune, mult mai tarziu, si Fericitul Augustin: Iubeste si fa ce vrei!
Reporter: De ce au fost romanii calai pentru romani?
Dan Puric: O intrebare pe care mi-o pun de foarte mult timp si parca nu gasesc raspuns. Comunismul a ucis in masa. E diabolic, e adevarat. A fost cel mai mare rau al romanilor, si mai este inca. Chiar si acum, in timp ce vorbim, comunismul mai ucide inca in masa. Am spus mereu ca marea suferinta a poporului roman este populatia Romaniei. Este, probabil, ultima navalire barbara asupra acestui neam, o autoinvazie, de fapt. Un virus care a napadit intregul trup si care a distrus tot sistemul imunitar. E cumplit de unde vine aceasta gena criminala a poporului roman. Au murit foarte multi oameni, au patimit cu sutele. Nu avem voie sa mai spunem ca in Romania, astazi, este democratie!
Reporter: Cateva cuvinte despre Botosani, despre anii petrecuti in Teatrul Mihai Eminescu?
Dan Puric: De Botosani sunt foarte legat, pentru ca Botosaniul inseamna inceputul meu artistic, climatul care m-a marcat profund, intr-un mod discret si cu mare calitate. Botosaniul are un public de teatru cu mare traditie. Am de acolo cele mai frumoase amintiri, multe legate de actorii de exceptie langa care am jucat. Imi amintesc de Doru Buzea, un om de o deontologie profesionala rar intalnita, care m-a ocrotit si m-a crescut, de Ionel Plaesanu, care m-a initiat in primii pasi de step, Silvia Braescu, domnul Glavan, Dumnezeu sa-l odihneasca, secretarul literar al Teatrului, un erudit, Costica Adam, care m-a apropiat definitiv de Eminescu. Desi erau ultimii ani ai comunismului, Botosaniul era mult inainte, nu se pusese stop la istorie. Acolo am facut primele experiente teatrale. Sub directoratul doamnei Lucia Olaru Nenati am pus in scena Visul, Jocul, cu care am colindat satele si comunele judetului si mai apoi lumea intreaga.
Reporter: Au ramas undeva, in suflet, aceste locuri?
Dan Puric: Am umblat, de atunci, in vreo 36 de tari, am jucat spectacole care mi-au dat o putere extraordinara. Cu toate acestea, nu pot fi comparate cu turneele facute cu masinuta veche de la Botosani, cu nea Calfa si cu neuitata doamna Ligi. (rade). Mai aveam putin si am fi mers cu caruta prin comune. Inceputul, stiti cum se spune, e prima dragoste. Scena de la Botosani ramane pentru mine o icoana. Experienta de la Botosani a fost data de Dumnezeu tocmai ca sa cunosc mai adanc, mai profund. Atunci am cunoscut toata ideea de jertfa artistica, de sacrificiu artistic, sub formele cele mai umilitoare ale conditiei artistice, dar si cele mai nobile. Desi conditiile erau foarte sarace.
Reporter: Amintiti undeva spusele actorului Sacha Guitry: Si publicul trebuie sa aiba talent!
Dan Puric: Publicul din Botosani este de o sensibilitate aparte, a botezat primele forme de teatru experimental, non-verbal. Cu ce-am facut la Botosani i-am civilizat dupa multi ani pe bucuresteni. Acolo, la Botosani, am facut prima mea trupa de teatru, cu tineri care acum sunt, la randul lor, mari actori in Bucuresti. Trebuie sa aveti mare incredere in forta voastra artistica! Ceea ce am realizat se leaga de Botosani, pentru ca acolo am inventat acest limbaj teatral. Am avut o saracie curata acolo. Schimbul cu publicul din Botosani era firesc. Nu era un public provincial!
Reporterul: Intelegea limbajul sau doar recepta actul artistic?
Dan Puric: Reactiile publicului erau extraordinare! Mergeam la Saveni, la Dorohoi. Prezentam aceste spectacole in limbaj experimental, iar publicul nu numai ca intelegea, ci aprecia ceea ce vedea pe scena. Am simtit locurile acelea ca pe un centru fertil extraordinar. Botosaniul ramane pentru mine de neinlocuit. Un camp de cultura unde poti sa infloresti.
In aparenta degringolada spirituala si absoluta manipulare a maselor din ultimul deceniu postdecembrist, un Puric sare, de ani buni, la beregata, bine ascunsa de papioane si cravate in culori bine definite, celor care se bazeaza pe un singur si secular principiu: Dezbina si stapaneste!
Dan Puric devine, dintr-un glas al unui popor, o voce a unei constiinte. Dan Puric trebuie sa isi asume tragedia unui comunism necunoscut si bine ascuns de neocomunisti. Pentru ca, dupa revolutie, pare a fi singurul om investit cu incredere si de intelectuali, si de preoti, si de miile de oameni simpli si saraci. Dan Puric are meritul de a fi el insusi, de a nu compromite ideea de arta.
Dan Puric s-a nascut la Bucuresti, in 12 februarie 1959. Este actor, scenarist, regizor si dansator de step. Dupa absolvirea Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica
I. L. Caragiale, in 1985, a activat trei ani, pana in 1988, ca actor al Teatrului
Mihai Eminescudin Botosani. Din 1988 este angajat al Teatrului National din Bucuresti. Este si presedinte-fondator al Asociatiei Compania de Teatru Pass-Partout DP. Prima regie in teatru o semneaza cu spectacolul Secvente, pantomima si dans, la Teatrul din Botosani.
(Florentina Tonita, interviu realizat in anul 2006)
