În ultimii treizeci de ani, milioane de români au plecat în diferite colțuri ale lumii căutând un trai mai bun, o viață mai împlinită. Acolo unde vremurile i-au purtat, aceștia au dus cu ei, ca într-o ladă de zestre a sufletului, tradițiile strămoșești moștenite de la părinți și bunici, credința ortodoxă și graiul nostru. Departe fiind de țară și de familie, singuri printre străini, s-au căutat unii pe alții, și-au întemeiat comunități și, cel mai important, au descoperit că pot simți frânturi din ceea ce era acasă în Biserică.
Unii botoșăneni s-au pierdut în mirajul străinătății, s-au desprins de țară și de tradiții, iar alții au reușit să întemeieze comunități acolo unde au ajuns. Copiii lor vorbesc română și, chiar dacă nu sunt în totalitate români, se simt așa și duc mai departe moștenirea spirituală și culturală a poporului nostru.
Originară din comuna Vorona, Botoșani, Maria provine dintr-o familie de oameni credincioși și foarte apropiați de Biserică. Părinții Mariei și-au crescut copiii cu frică și iubire față de Dumnezeu și Biserică, învățându-i să trăiască în bună-cuviință și să nu-și piardă valorile în tumultul lumii. Astfel, Maria de mică a fost apropiată de viața bisericii din Vorona, unde a și copilărit alături de cei 5 frați ai săi.
Drumul Mariei în diasporă a început devreme, când avea o vârstă foarte fragedă. La 21 de ani își pierde părinții, iar situația dificilă prin care trecea a îndemnat-o să plece pentru o vreme în străinătate, mai exact la Viena. Nu știa atunci că acel drum avea să-i schimbe pentru totdeauna cursul vieții. Aflată la Viena, îl întâlnește pe Dieter, cel care avea să-i devină soț.
„Nu după mult timp de la venirea mea în Austria, l-am cunoscut pe cel care avea să-mi devină soț. Deși țineam unul la altul și simțeam că pot să-mi întemeiez o familie cu el, totuși exista un impediment, peste care nu aș fi putut să trec. Dieter nu era ortodox. Să mă căsătoresc cu el în acele condiții însemna să trec la credința lui, lucru pe care nu mi l-aș fi permis vreodată. I-am spus atunci că eu religia nu mi-o dau pentru nimic, nu renunț la credința mea, chiar dacă îl iubesc. Pentru că m-a iubit, a acceptat să devină ortodox. El nu a vrut să renunțe la mine, astfel că s-a convertit la Ortodoxie, primind Taina Sfântului Botez la o biserică din Germania. Ne-am căsătorit civil în 2010, iar în 2011 a urmat o nuntă tradițională românească la Vorona, cu nași români și am păstrat toate tradițiile. Pentru că Dumitru (Dumitru este numele primit la Botez) nu știa limba română, slujba a fost oficiată și în germană, și în română. Dumitru este chiar mai râvnitor decât noi. Poate că noi, în agitația zilei și oboseala serii, mai uităm să ne spunem rugăciunile sau omitem anumite rânduieli, dar el ne atenționează, ne atrage atenția să avem grijă mai întâi de suflet. Duminica vine alături de noi la biserică și chiar dacă nu știe limba română, se roagă în limba lui, dar important este că participăm cu toții, toată familia la Sfânta Liturghie. Este nelipsit de la biserică și de Înviere stă toată noaptea alături de noi. El vine și se implică foarte mult și în treburile de la biserică. Dacă este nevoie de ceva sau s-a stricat un lucru, el este cel care se grăbește să ajute la repararea lui”, povestește Maria într-un interviu pentru Ziarul Lumina.
Maria și Dumitru Brückmann au fost binecuvântați cu cinci copilași: Ekaterina Josephine este fata cea mare și are vârsta de 11 ani, Valeria Magdalena, 9 ani, Emily Maria, 8 ani, Antonie Roberto, 6 ani, și Elena Iustina, 3 luni. Cu toții locuiesc în orașul german Bünde, dar au dublă cetățenie, deoarece Maria și-a dorit să fie și copiii români, să aibă cetățenie, în cazul în care vreodată viața îi va purta înapoi în țară.
„Eu cred că dacă îți păstrezi credința, nu contează unde mergi. Acum, pentru mine Germania a ajuns să fie la fel ca acasă. În schimb, în urmă cu mai bine de 12 ani, când m-am mutat aici, lucrurile erau mai diferite. Eu eram singură printre străini și nici nu aveam măcar o biserică ortodoxă românească în zonă. Cea mai apropiată biserică era la 260 km, în orașul Hamburg, unde mergeam o dată pe lună pentru a participa la Sfânta Liturghie de duminică. Cu timpul, crescând numărul românilor, au apărut noi biserici în zone mai apropiate. Întâi la 90 km de noi, apoi la 45 km unde mergem săptămânal”, mai susține botoșăneanca.
Comunitatea de români din străinătate păstrează în suflet și poartă pretutindeni darurile spirituale moștenite de la familie și bunici, ducând o bucățică din România acolo unde merg ei. Cel mai important aspect este acela că pe măsură ce sunt mai departe și mai singuri printre străini, se apropie mai mult de Dumnezeu și de Sfânta Biserică, unde descoperă un al doilea „acasă”.
„În România evlavia este foarte mare, oamenii sunt mai credincioși. În străinătate mersul la biserică este mai mult prilej de întâlnire pentru comunitate. Însă, cel mai important este că avem preot român și slujba în română și avem și cărți ortodoxe în română. Biserica ne leagă pe toți. Dar, pe lângă lăcașul de cult în sine, și omul sfințește locul. Ne bucurăm să avem un preot paroh dedicat, care prin harul și grija sa a contribuit la crearea acestei comunități frumoase. Preotul paroh Marius Pandelea este cel care unește comunitatea locală, iar slujirea sa este plină de har. Prin Biserică s-au strâns legăturile între români. Și mai este un aspect. Aici vin la biserică și oameni care în România nu au avut vreo legătură cu Biserica. Poate nici de Paște nu mergeau și aici vin în fiecare duminică. Părintele a adus mulți oameni la biserică prin harul său, prin slujire, prin voce, lucrare și predici. Lumea este atrasă mai mult de biserică în străinătate pentru că nu are pe nimeni, iar slujba de duminică este gura de aer pentru oamenii de aici. Biserica le devine casă”, arată femeia din Vorona.
(Editor: R.A.)