Se cunosc multe și, totuși, prea puține despre ce înseamnă să fii psiholog/terapeut/consilier, adică medic pentru suflet și minte. Multe, din perspectiva celor grăbiți, a celor care cunosc strict traseul profesional pe care „oamenii pentru oameni” îl au de străbătut până la fructificare pe o anumită nișă, a celor care mai degrabă vorbesc decât ascultă. Prea puține, din perspectiva celor care mai mult ascultă decât vorbesc, purtând în sine permanent un mănunchi de întrebări.
Cristina Lupașcu, psiholog și specialist în terapie de cuplu, a avut amabilitatea de a răspunde câtorva dintre curiozitățile generale legate de domeniul în care profesează cu succes, dar și celor legate de modul în care pasiunea, cariera și natura acestora au devenit stilul său de viață.
S-a născut în Botoșani, pe 23 septembrie 1987. În 2006, a absolvit Liceul „Elie Radu”, unde învăța pe profilul de „Protecție a mediului”. Acolo, povestește ea, și-a descoperit drumul în viață, amintinu-și și acum în detaliu un episod ilustrativ pentru ceea ce urma să însemne psihologia pentru sine: destinația.
Am descoperit acest drum la începutul liceului. Mai exact, la ora de logică, când ni s-a spus că anul următor vom studia psihologia. Îmi amintesc și acum, că am spus "Uau, interesant!", iar reacția colegei mele de bancă a fost identică cu reacția multor persoane din viața mea, un fel de - "ce-ai pățit? Cum să îți placă așa ceva?". În acel moment am plantat o sămânță de psihologie în mintea mea. Iar ea și-a făcut treaba, cu toate că, în clasa a X-a, psihologia nu m-a impresionat foarte mult. Era multă teorie, nimic practic, iar pentru note trebuia să învățăm definițiile din carte și să le reproducem cu fiecare semn de punctuație. Curios, nu am renunțat! Am știut mereu că mai există ceva în spate – asta face psihologul caută mereu – la care nu aveam încă acces. În timpul liceului, îmi amintesc că venise un alt psiholog școlar la liceu, care ne vizita la ore, făcea tot felul de exerciții cu noi, dar cel mai important era că ne asculta pe fiecare în parte. De la ea am auzit acel "Dacă vrei, poți! Chiar dacă nu este ușor". Dacă ar conștientiza profesorii cât de importante sunt aceste cuvinte, plus puțin timp petrecut cu elevii pe care să îi vadă ca pe viitorii adulți ce vor susține societatea… Și am putut!”
, își amintește Cristina.
Diploma de psiholog a obținut-o în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în 2009, ca apoi să fie un psiholog clinician atestat, după absolvirea unui masterat de „Psihologie clinică și Psihoterapie, în 2011, tot la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Și-a continuat, însă, formarea și îmbogățirea zestrei de cunoștințe în domeniul psihoterapiei, urmând, începând cu anul 2015, cursurile Școlii Sistemici de Formare din Iași, pe care, după trei ani, a părăsit-o cu diploma de psihoterapeut sistemic de familie și cuplu, în supervizare.
În 2006, Facultatea de Psihologie era deja la mare căutare, înscrierea se făcea doar pe bază de dosare. Și uite așa m-am trezit că fac parte dintr-un grup de 200 și ceva de studenți, la final am terminat doar vreo 70, selecția a fost foarte dură, dar necesară, înțeleg acum.
Nici cursurile universitare nu au fost ceea ce mi-am dorit, lipsea partea practică și contactul uman, pentru mine psihologia era despre oameni. Facultatea este un fel de introducere la modul în care ajungi la oameni. Și am continuat cu Master în Psihologie clinică și psihoterapie, doi ani în care am avut puțin mai mult contact cu oamenii și cu dezvoltarea lor, atât de puțin încât am simțit nevoia să iau o pauza de câțiva ani. Asta ca, apoi, să-mi fac curaj și să mă înscriu și la o formare în Școală Sistemică de Cuplu și Familie. Aici am învățat, experimentat și practicat ce înseamnă să fiu psihoterapeut, să văd omul din fața mea fără etichete, să caut resursele din fiecare persoană și să văd lumina acolo unde este întuneric. În sfârșit, am ajuns în punctul visat, să fiu parte din schimbarea și evoluția omului din fața mea. Pasiunea mea pentru psihologie este cea care m-a ținut conectată cu această profesie chiar și atunci când am dat de multe ziduri și îmi venea să renunț. Profesie care a devenit un stil de viață!
, explică Cristina Lupașcu.
Studiile sale, completate ulterior cu diverse stagii de practică și cursuri suținute de reputați psihologi din România, precum Gina Chiriac, Diana Laura Ciubotaru și Simona Ciff, calitățile unui om deschis, empatic și curios, dar și perseverența au ajutat-o să deschidă un cabinet individual, în martie 2018, la Botoșani. Este visul său de când a început să își alimenteze pasiunea. Un vis împlinit, în ciuda impedimentelor care i se iveau în cale. „Teoretic nu este greu să deschizi un cabinet psihologic. Practic, am avut nevoie de opt luni numai ca să primesc un aviz, pentru că cei de la Colegiul Psihologilor aveau un conflict… normal, cu victime colaterale”, subliniază Cristina.
Un vis devenit realitate
Deschiderea cabinetului a însemnat și un nou început pentru botoșăneancă. O inițiere în rolul de om la care apelează, constant, alți oameni, aflați în diferite nevoi. Iar tânăra și-a asumat cu responsabilitate și optimism acest rol, devenind chiar un ajutor indispensabil pentru cei care s-au deschis în fața ei, pentru cei care îi acordă deplină încredere. Iar, între un psiholog și un psihoterapeut, diferențele sunt considerabile, după cum explică aceasta:
Consilierea este un ajutor urgent oferit unei persoane care are nevoie de ajutor. Ceea ce fac în cabinet este mult mai profund, psihoterapia este un proces complex, o călătorie în care persoana este purtată prin toate cotloanele ei, dar și prin cotloanele strămoșilor, pentru a observa de ce întâmpină probleme în viață ei și pentru a alege în mod conștient un stil de viață unic și adaptat nevoilor ei. Am fost alături de oamenii care și-au dorit să parcurgă această călătorie, le-am fost ghid, partener de drum sau facilitator, în funcție de situație. Eu sunt, totuși, un instrument în procesul evoluției pacientului din fața mea. Chiar dacă fac terapie cu o prietenă, în cabinet sunt doar terapeut
, spune botoșăneanca.
Cristina nu a stat niciodată pe loc în plan profesional. Nici înainte de a-și deschide un cabinet, nici după ce și-a văzut visul împlinit. Ea continuă să se implice tot mai mult în comunitate, să ajute un număr tot mai mare de oameni, iar acolo unde nu reușește să ajungă personal, intervine chiar și prin intermediul social media.
A susținut la Iași și la Botoșani numeroase module, ateliere și workshop-uri dedicate terapiei de relație. Pentru cupluri, a colaborat cu un coleg psihoterapeut de la Iași, Dragoș Panainte, alături de care a dus la bun sfârșit un workshop desfășurat pe trei module; a creat grupuri de suport pentru mame, inclusiv pe rețele de socializare; ateliere pentru copii; ateliere pentru adolescenți; ateliere pentru părinți și adolescenți. A organizat sesiuni de instruire pentru adulți pe diferite teme: „Copilul interior”, „Cine sunt eu”, la care s-a bucurat de o adunare solidă de participanți. A închegat colaborări cu Asociația Babywearing Botoșani, în spatele căreia se află trei mămici tinere și cu idei creative: Gabriela Venedict, Simona Miron și Roxana Armanu. Iar, datorită Cristinei și prietenelor din ONG, mămicile din Botoșani au acces la numeroase evenimente la care pot participa și învață despre relația de cuplu după copil, despre copii și etapele lor sau despre ele și importanța sănătății lor emoționale.
O colaborare interesantă a întreținut și cu WorkTape Medical Botoșani, pentru că, spune ea, „Mihai Venedict a înțeles necesitatea de a trata oamenii holistic, și a fost dispus să își învețe colaboratorii cum să facă asta, să primească pacienții dincolo de problema medicală. Se întâmplă multe lucruri frumoase în Botoșani!”.
„Cel mai ușor este să pleci...”
În experiența de pe scaunul de terapeut din cabinet, Cristina a acumulat tot soiul de situații, trăiri, momente frumoase sau mai puțin frumoase, succese și eșecuri, pe care le-a valorificat în tonul pozitiv care o definește. Ceea ce contează cu adevărat, după cum este crezul Cristinei, este cu ce rămâne omul după fiecare contact în care este implicat, ce absoarbe din fiecare aspect, favorabil sau nu pe moment, ce lecție ia cu sine mai departe.
Terapia de cuplu funcționează. Clienții care au urmat o terapie de cuplu nu doar că și-au rezolvat o parte dintre probleme, ci și-au schimbat perspectiva de a înțelege problemele cu care se confruntau. Plecând de la „el/ea greșește”, au ajuns la „și eu particip la această situație, deci, și eu pot schimba ceva pentru că sunt responsabil”. De fapt, asta este diferența majoră între consiliere și psihoterapie, consilierea te ajută să rezolvi problema, psihoterapia te ajuta să vezi că tu ai creat problema și tot la tine este și soluția. Acceptând asta, viața ta se schimbă radical, nu mai ești victima partenerului, ci ești victima tiparelor tale mentale, care au legătură cu relația de cuplu, cu viața de familie și cu tot ceea ce are legătură cu tine.
Cu siguranță există și cupluri sau oameni pe care nu i-am putut ajuta și pentru care terapia nu funcționează. Sunt oamenii care nu au rezonat cu mine sau pe care eu am simțit că nu îi pot ajuta, ori oamenii care aveau nevoie să le rezolve cineva problema, nu să-i responsabilizeze și să-i bage mai adânc în lucrurile nefuncționale din viața lor. Totodată, fiecare persoană are ritmul ei și face schimbări atunci când este pregătită! Cel mai ușor este să spui că mediul nu îți este de ajutor și să pleci... Dar mediul de cine este creat? De fiecare dintre noi și de felul în care ne asumăm asta
, relatează Cristina Lupașcu.
Medic pentru suflet și minte
Despre societatea actuală, cu toate plusurile și minusurile pe care le cuprinde, psihoterapeutul botoșănean crede cu tărie că, în ciuda vitezei și a superficialității caracteristice, conține, în esență, frumosul, exprimat tocmai prin nevoia unor oameni de… alți oameni.
Societatea este deschisă spre tot ce înseamnă frumos, bun simț, iertare, înțelegere și voluntariat. Nici nu ar avea cum să fie altfel, aceste lucruri sunt în noi, fac parte din natura noastră. Din păcate, cu cât ne distanțăm de noi, de esență noastră, ne distanțăm și de ele, dar nu pentru mult timp, pentru că tot ce se întâmplă face parte dintr-un scop mai mare - evoluție. Iar evoluția se produce doar în momentele noastre de conectare cu noi și cu ceilalți.
Din punctul meu de vedere, există două categorii de oameni: oameni buni și oameni răniți. Dacă nu ne plac oamenii de lângă noi, ar fi indicat să-i privim dincolo de aparențe sau măști. Asta nu înseamnă că trebuie să accept lipsa de respect sau abuzurile, care se pot rezolva prin reguli foarte bine stabilite, ci înseamnă că am nevoie să înțeleg motivul pentru care un om apelează la comportamente distructive, ca să îl pot ajuta pe termen lung și ca el să producă o schimbare autentică. Oamenii au în interior absolut totul! Au nevoie doar să acceseze aceste resurse. Unii reușesc mai repede, alții mai lent, în funcție de mesajele primite pe parcursul etapelor de dezvoltare din partea adulților. În esență, oamenii reprezintă iubirea, adevărul și puterea, o putere oferită de conectarea la propriile trăiri
Bucătarul propriei rețete a fericirii
Pacienții Cristinei apelează la ea, iar, în general, oamenii apelează la psihologi și terapeuți, pentru a-și găsi liniștea, pentru a-și înțelege propriile persoane, trăiri, emoții, comportamente, moduri de a percepe lumea. Cu alte cuvinte, oamenii au nevoie de acești ghizi spirituali, specializați, pentru a fi mai fericiți. Pentru Cristina, fericirea are o rețetă simplă, iar bucătarul este ea însăși: plăcerea de a-i ajuta pe cei din jur echivalează cu starea de fericire.
John Donne spunea: "Nimeni nu este o insulă de sine stătătoare". Facem parte dintr-un sistem mai mare și, la rândul nostru, am format un sistem mai mic. Fiecare influențează pe fiecare. Este absurd să crezi că te poți izola în bula ta, unde totul este bine. Suntem conectați între noi, avem mai multe lucruri în comun decât ne putem imagina. Noi avem câteva nevoi de bază: nevoia de a fi iubiți, nevoia de siguranță și protecție, nevoia de includere și apartenență, nevoia de a fi apreciat și valorizat și dreptul de a exista. În ce condiții ne putem îndeplini aceste nevoi? Doar alături de alți oameni. Și sunt multe studii realizate pentru a observa efectele benefice obținute în mijlocul comunității din care facem parte. Resursele, fie ele interioare, fie ele exterioare/financiare, își ating scopul numai atunci când sunt puse în circulație. O sămânță neplantată se va usca, o sămânță plantată va face roade, un cuvânt de încurajare va ajuta pe cineva să dea roade, susținerea financiară pentru educația sau sănătatea unui copil va face ca o parte din societate să înflorească pe lângă acel copil. Mai mult, s-a demonstrat că persoana care oferă se bucură mai mult decât persoana care primește. Creierul ei secretă mai multă serotonină, așadar, o persoană care ajută este o persoană fericită
, spune psihoterapeutul.
La cabinet, tânăra oferă servicii diversificate și adaptate în funcție de nevoi. Printre acestea, se numără: tratarea anxietății, a atacurilor de panică, a fobiilor, a depresiei, tratarea dependenței de alcool și a tulburărilor de somn sau alimentație, managementul conflictului, rezolvarea dificultăților de adaptare, trening pentru părinți cu copii dificili, consiliere pentru copii, terapie de grup, suport pentru adolescenți, sexologie și psihoterapie sistemică de familie. Bineînțeles, de fiecare dată, oferă zâmbete largi și sfaturi prețioase, care provoacă atașament și induc admirație.
Una peste alta, răspunzând unei provocări de definire, botoșăneanca ne-a concluzionat cine este și cine nu este ea.
Cristina Lupașcu este fata care și-a permis să viseze, să creadă în ea și în frumusețea oamenilor, fata care a mers înainte chiar și atunci când i s-a spus că "nu se poate", fata care a acceptat că Universul le așază dacă-i spui ce vrei.
Cristina Lupașcu nu este ceea ce îmbracă, ceea ce poartă sau obiectele pe care le deține.