Sunt gata oricând să scoată la iveală cele mai sordide secrete, să spună orice despre oricine, să bată din picior doar- doar să convingă judecătorul că al său client are dreptate. Åži culmea! Nici nu poÅ£i să-i condamni pentru că, până la urmă, îÅŸi fac meseria. O meserie ca oricare alta.
Toamna lui 2003, o sală de judecată. Cauze penale. O mamă îl dăduse în judecată pe fostul soÅ£ pentru neplata pensiei alimentare. Judecătorul caută prin dosar ÅŸi o întreabă pe mamă: "CâÅ£i bani trebuie să vă dea?", "50.000 de lei", răspunde stins femeia. Judecătorul tună către inculpat: "Ai bani în buzunar? CâÅ£i?". Oamenii din sală înghit în sec ÅŸi deja îÅŸi pun întrebări dacă ar fi bine să mai rămână sau să plece în lumea lor, numai să nu ajungă să fie luaÅ£i la întrebări ca bărbatul din faÅ£a lor. Omul se scotoceÅŸte prin buzunare, scoate un ÅŸomoltoc de bancnote. "Ai 50.000 de lei acolo?" continuă vocea necruţătoare a judecatorului. "Am", răspunde omul, clătinându-se. "Dă-i femeii banii, acum, să văd eu cu ochii mei cum îi dai banii", tună din nou judecătorul, iar bărbatul se supune fără comentarii. Mama se luminează la faţă, ia banii din mâna tatălui copiilor ei ÅŸi iese mulÅ£umind continuu. "S-a făcut dreptate!", ÅŸoÅŸotesc oamenii în bănci, emoÅ£ia momentului străbătând sala mare de judecată.
13 ani mai târziu, judecătorul de atunci este avocat ÅŸi aleargă de la un client la altul, explicând, cerând informaÅ£ii, date, privind în ochi. Ei, cu privirea e o întreagă poveste. Pentru că atunci când Rodica Dascălu te pironeÅŸte cu privirea albastră, simÅ£i cum te faci mic ÅŸi nu poÅ£i minÅ£i.Rodica Dascălu este eroina episodului de astăzi al proiectului "Oameni ÅŸi meserii". După aproape un sfert de veac în care a împărÅ£it dreptatea de pe scaunul de judecător, a simÅ£it nevoia să ia din cui roba de avocat. "Am fost judecător din 1988 până în 2010, 23 de ani, dar în primii doi ani de la absolvirea facultăţii am fost avocat. Am rămas pe Tabloul avocaÅ£ilor incompatibili din momentul în care am fost numită judecător, iar trecerea spre avocatură s-a produs brusc. În momentul în care am îndeplinit condiÅ£iile pentru a mă pensiona, am înaintat cererea Consiliului Superior al Magistraturii, plenul CSM mi-a aprobat cererea, iar ulterior preÅŸedintele României mi-a semnat decretul de revocare din funcÅ£ie pe 26 octombrie 2010. Astfel că pe 26 octombrie anul ăsta voi avea deja ÅŸase ani de avocatură", spune Rodica Dascălu.
De la Pedagogic la Drept, pe drumul filosofiei
A terminat Liceul Pedagogic ÅŸi chiar a profesat o scurtă perioadă ca învăţătoare- ÅŸi-ar fi dorit să rămână învăţătoare pentru tot restul vieÅ£ii tocmai pentru că fusese apropiată de învăţătoarea care i-a deschis ochii spre carte, la IbăneÅŸti. "N-am venit la liceu cu gândul să mă înscriu la Drept, dar în timpul liceului am descoperit că îmi place foarte mult filosofia ÅŸi economia politică, graÅ£ie profesorului Curcă. Punctul culminant a fost atunci când am câÅŸtigat Olimpiada pe Å£ară la Filosofie, la Oradea. Atunci am prins curaj. ConcurenÅ£a la Drept era fantastică, 29,8 oameni pe loc erau în 1980. Toată facultatea mi-am dorit să fiu procuror, dar nu am profesat niciodată, deÅŸi am făcut ÅŸi practică pe lângă procuratura locală. Am fost însă judecător ÅŸi sunt avocat. Meseria de judecător mi-a plăcut foarte mult ÅŸi nu cred că aÅŸ fi renunÅ£at la ea pentru procuratură. Când am ajuns judecător, mi-am dat interesul, am văzut că merge, am ÅŸi lucrat în secÅ£ia în care eu mi-am dorit foarte mult, adică numai la Penal. De prin '93 am fost promovată la Tribunal ÅŸi până la pensionare am lucrat doar la SecÅ£ia Penală".
ÎÅŸi aminteÅŸte ÅŸi acum de primele cazuri pe care le-a avut ca avocat, imediat după terminarea facultăţii, atunci când îÅŸi asista maestrul. "Ca orice tânăr care intră într-o profesie, era acea dorinţă de a arăta tot ce ÅŸtii, de a face tot ce ÅŸtii, să nu-Å£i superi maestrul, să fii punctual, să faci lucrări de calitate, să nu lipseÅŸti de la termene pentru că-Å£i luai amendă. N-aÅŸ putea spune că am intrat în dosare penale, grele, dar îmi plăceau. Cauzele mele erau cele simple, pensii de întreÅ£inere, acÅ£iuni în daune, divorÅ£uri, lovirile simple, de câteva zile de spitalizare. Cauzele cu arestaÅ£i nu le puteam lua pentru că eram cruzi, dar îl asistam pe maestru", îÅŸi aminteÅŸte Rodica Dascălu.
Judecătorul de 26 de ani
Despre un tânăr de 26 de ani spunem astăzi că e încă un copil, încă e crud, încă nu este suficient de experimentat. Ei bine, la 26 de ani, Rodica Dascălu devenea judecător ÅŸi, de pe scaunul cel mai înalt al sălii de judecată, făcea dreptate, responsabilitatea deciziei apăsând greu.
"A contat foarte mult colectivul în care am venit. Ideea că un colectiv te formează este adevărată, cred în ea, ÅŸi cred că dacă ai oameni de încredere alături, de bună- credinţă, care te încurajează, te învaţă- pentru că la început ai emoÅ£ii- dacă n-o să faci treabă bună, apare grija că vei fi criticat, că vine un control ÅŸi nu te găseÅŸte cu lucrările terminate... Dacă oamenii de lângă tine sunt de calitate, în fiecare zi înveÅ£i mai mult, devii mai sigur pe ceea ce faci ÅŸi aÅŸa se clădeÅŸte experienÅ£a ÅŸi devii mândru de ceea ce faci pentru că ÅŸtii că faci bine", spune avocatul.Prin faţă i-au trecut mii de "penali", pe care i-a pedepsit aÅŸa cum i-a dictat legea. Încă le Å£ine minte feÅ£ele, încă Å£ine minte faptele de care fuseseră acuzaÅ£i ÅŸi care fuseseră probate.
"Greutatea funcÅ£iei de judecător stă în faptul că în mâinile tale se găseÅŸte libertatea omului. Pentru un om aflat în detenÅ£ie, o oră, o zi în plus înseamnă mult, deci atunci când cântăreÅŸti cuantumul pedepsei, cred că ăla este momentul de cotitură ÅŸi acolo se vede cu adevărat mâna ta de judecător pentru că trebuie să ai conÅŸtiinÅ£a împăcată pentru că ai dat o pedeapsă pe care doar conÅŸtiinÅ£a ta o dictează, niciodată să n-o dai cu patimă dar niciodată să nu te laÅŸi.... trebuie să fii echidistant, să nu te laÅŸi impresionat de ce spune procurorul care cere pedeapsă maximă, dar nici de avocatul care consideră că nu se impune o pedeapsă maximă. Trebuie să te situezi la mijloc. Au fost ÅŸi situaÅ£ii care m-au impresionat, au fost ÅŸi dosare care m-au zguduit, de la infracÅ£iuni cu violenţă ÅŸi până la infracÅ£iuni de omor ÅŸi din păcate, cel puÅ£in în ultimii ani, în practica instanÅ£elor numărul acestora a crescut. S-au diversificat ÅŸi modalităţile de săvârÅŸire a acestor fapte, dar acolo unde vorbim de victime multiple, de omor prin cruzime sau omor cu premeditare, omor cu consecinÅ£e deosebit de grave, da, alea au fost faptele pentru care nu am ezitat să aplic pedeapsa detenÅ£iunii pe viaţă".
Ameninţarea asupra vieţii, un secret bine păstrat
Cel mai de preÅ£ avut al unui om este libertatea, fără putinţă de tăgadă. Când un om este însă condamnat la puÅŸcărie pe viaţă, adică să-ÅŸi petreacă restul zilelor închis, lipsit de cel mai de preÅ£ avut, atunci înseamnă că fapta pe care a comis-o a fost extrem de gravă. Cum s-a simÅ£it Rodica Dascălu atunci când, ca judecător, a condamnat pe viaţă?
"Nu e deloc simplu să scrii cu mâna ta că condamni pe cineva la detenÅ£iune pe viaţă, dar două au fost situaÅ£iile în cariera mea de judecător unde am aplicat fără să ezit asemenea pedeapsă. Pedepsele au rămas definitive, pe atunci detenÅ£ia pe viaţă ajungea până la Înalta Curte de CasaÅ£ie ÅŸi JustiÅ£ie. În cazul primei pedepse pe care am aplicat-o, inculpatul a fost eliberat condiÅ£ionat anul trecut ÅŸi a sfârÅŸit la câteva luni după eliberare în aceeaÅŸi manieră în care ÅŸi-a ucis victimele, adică prin incendiere. Ca să vezi ironia vieÅ£ii...", îÅŸi aminteÅŸte Rodica Dascălu.
Era vorba de un bărbat condamnat, după 1990, la închisoare pe viaţă pentru că ucisese două bătrâne. Le intrase în casă, le ciopârÅ£ise cu un cuÅ£it ÅŸi apoi le-a dat foc. În 2014 a obÅ£inut eliberarea condiÅ£ionată ÅŸi se aciuase, cu partenera de viaţă, exact în localitatea în care săvârÅŸise crima. Nimeni nu ÅŸtie cum s-a întâmplat, dar într-o dimineaţă, în camera în care dormeau cei doi a izbucnit un incendiu. Bărbatul a reuÅŸit să spargă geamul ÅŸi să-ÅŸi salveze partenera, însă el a suferit arsuri grave ÅŸi, în ciuda internării în spitale specializate în tratarea arsurilor, a murit la scurt timp.
"Am avut o strângere de inimă, ÅŸi abia acum pot să spun lucrul acesta, în momentul în care el a fost pus în libertate. Åži asta pentru că, după ce eu am pronunÅ£at sentinÅ£a de detenÅ£iune pe viaţă, atunci, la proces, în loc de ultimul cuvânt, el a spus că în momentul în care va ieÅŸi din puÅŸcărie, capul meu ÅŸi al copilului meu vor dispărea. A fost prima ÅŸi singura ameninÅ£are pe care am primit-o în toată cariera mea. A fost secretul meu, nimeni din familia mea nu a ÅŸtiut de această ameninÅ£are ÅŸi da, m-am gândit că mi se poate întâmpla ceva, oricând. O răzbunare. Însă, cred eu acum, dincolo de pedeapsa pe care a primit-o de la mine ÅŸi pe care a executat-o, pedeapsa adevărată a fost cea decisă de Cel de Sus ÅŸi a fost mai dură decât cea pe care am aplicat-o eu".
"Dacă rolul instanţelor s-ar mai subţia puţin, cred că şi judecătorii ar simţi altfel că fac această meserie"
Aflată acum pe cealaltă parte a baricadei ÅŸi chiar în postura de a-i apăra pe cei pe care odată îi condamna, Rodica Dascălu îi priveÅŸte cu respect ÅŸi înÅ£elegere pe judecători, chiar cu groază atunci când pe mesele lor se întind ÅŸiruri- ÅŸiruri de dosare .
"Åžtiu ce înseamnă oboseala, ÅŸtiu când se instalează oboseala ÅŸi cât îÅ£i trebuie să te refaci după o zi pe care o începi la 9 dimineaÅ£a ÅŸi o termini la 11 noaptea. Nu mă refer doar la ÅŸedinÅ£a de judecată, ci ÅŸi la pronunţările pe care trebuie să le dai în dosarele pe care le-ai soluÅ£ionat. ÅžedinÅ£a se consideră încheiată abia în momentul în care tu ai dat pronunÅ£area. De aceea mă uit cu compătimire, dar în acelaÅŸi timp, dacă rolul instanÅ£elor s-ar mai subÅ£ia puÅ£in, cred că ÅŸi judecătorii ar simÅ£i altfel că fac această meserie. Nu mai uÅŸor, ci ar avea posibilitatea să se aplece mult mai mult asupra cazurilor pe care le au de judecat, ar putea să discute mai mult cu părÅ£ile, să asculte ÅŸi de avocaÅ£i mai mult. Observ însă o străduinţă din partea lor de a fi echidistanÅ£i, ceea ce este un lucru pozitiv.
Să fii avocat înseamnă, în accepÅ£iunea Rodicăi Dascălu, să reuÅŸeÅŸti să intri în pielea celui pe care îl aperi. Dar nu puÅ£ine au fost cazurile în care fostul judecător ÅŸi-a pus semne de întrebare în ceea ce priveÅŸte capacitatea sa de a apăra. Åži asta pentru că, după atâÅ£ia ani în care a fost judecător, ÅŸtie cum gândeÅŸte un magistrat ÅŸi apare îndoiala."Mi s-a întâmplat ca un client să mă întrebe direct dacă eu fac apărare sau acuzare. Un client a venit să mă angajeze pentru că fiul lui era reÅ£inut ÅŸi urma să fie prezentat la arestare preventivă, mi-a prezentat speÅ£a ÅŸi i-am spus că nu avem nicio ÅŸansă, că va fi arestat. Părinte fiind, copilul era minor, tatăl nu a acceptat sub nicio formă că se poate întâmpla aÅŸa ceva copilului lui, dar eu i-am spus ÅŸi a doua oară faptul că băiatul va fi arestat. A treia oară, tatăl nu a mai rezistat ÅŸi m-a întrebat clar: dumneavoastră mă apăraÅ£i sau mă acuzaÅ£i? A fost un moment de mare derută pentru mine, era prima dată când mi se punea această întrebare. Am încercat să dau un răspuns cât se poate de elegant. Persoana a rămas încrezătoare, a mers în continuare cu mine, dar a fost cum i-am spus eu: băiatul a fost arestat, apoi mandatul de arestare i-a fost prelungit de încă două ori. Abia în momentul în care tatăl a refuzat să mă mai întrebe ce se va întâmpla, atunci a fost momentul oportun în care am reuÅŸit să obÅ£in punerea în libertate. Există această "pornire" de a vedea cu ochii judecătorului ÅŸi de a gândi cu mintea judecătorului. Nu pot să spăl ÅŸi să dau deoparte această pornire, pentru că am fost judecător un sfert de secol! Nu sunt Mama Omida, dar îmi dau seama, atunci când preiau un caz, care sunt posibilităţile, care sunt limitele de pedeapsă, ÅŸtiu cam ce probe mi-ar fi admise ÅŸi ce probe mi-ar fi respinse. Acest lucru mă ajută, nu mă încurcă", subliniază Rodica Dascălu.
Ba, mai mult, explică de fapt care este rolul avocatului- care nu este cel de a salva. "Dacă discuÅ£ia cu clientul este în sensul că salvezi până unde îÅ£i permite legea să salvezi ÅŸi de a nu face promisiuni inutile... Dacă ai un accident de maÅŸină cu moartea victimei, iar din probe îÅ£i rezultă că până la un punct cel puÅ£in este dată ÅŸi vinovăţia, n-aÅŸ putea să-i spun clientului meu că va ieÅŸi nevinovat. Datoria avocatului este de a-ÅŸi convinge clientul că are o vină. Dacă îi bagi în cap de la bun început că îl scoÅ£i nevinovat ÅŸi totuÅŸi nu-Å£i iese ÅŸi el va fi condamnat, cu ce te alegi? Cu un onorariu? Dar de comentariile ce vor urma, ce spui? Nu trebuie să promiÅ£i nimic niciodată, trebuie doar să-Å£i faci treaba în aÅŸa fel încât să vii în sprijinul clientului tău", decretează avocatul.
O meserie făcută cu suflet
Dar despre suflet? Ce faci atunci când epuizezi rezervele de suflet pe care le oferi fiecărui client? Pentru că legea e clară, prevede limite maxime ÅŸi minime. Dar cum îÅŸi împarÅ£i sufletul?
"Am avut clienÅ£i pe care i-am simÅ£it disperaÅ£i, atunci când li s-a întâmplat cel mai mare rău posibil. Atunci când tatăl a venit din străinătate ÅŸi ÅŸi-a furat copilul care era lăsat în grija bunicii, iar acum mama îÅŸi caută copilul. Atunci când mamele vin abuzate, cu copiii de mână- la rândul lor abuzaÅ£i ÅŸi unde, dincolo de explicaÅ£iile pe care le dau eu ca avocat, aceÅŸti oameni au nevoie în primul rând de consiliere psihologică, aceÅŸti copii... pentru că adevăratele victime rămân copiii. Abia aici intervine sufletul, atunci când simÅ£i că omul are nevoie de tine în a-i da o explicaÅ£ie, în a-i da o cale de urmat. Dacă omul te simte că îi prestezi serviciul de îndată, dacă omul are încredere că documentele pe care Å£i le-a dat vor fi introduse de îndată ÅŸi nu se vor pierde, dacă omul are siguranÅ£a că dacă el nu ajunge la proces, tu vei fi acolo, cred că astea sunt ingredientele necesare avocatului".
Când resursele interioare sunt aproape de epuizare, avocatul se hrăneÅŸte din familie. Acolo e liniÅŸtea, acolo e dragostea necondiÅ£ionată, acolo e copilul ei. "Fiica mea ÅŸi-a găsit o altă chemare ÅŸi sunt fericită pentru ea. Este un copil ambiÅ£ios ÅŸi mă face mândră prin tot ceea ce face, deÅŸi alegerile i-au aparÅ£inut întotdeauna. Eu doar am sprijinit-o", spune Rodica Dascălu.Revenind însă la meserie, avocatul are un sfat pentru justiÅ£iabilii care poate vor avea nevoie de serviciile unui coleg de breaslă, chiar de serviciile ei. "Trebuie să fie încrezători, să fie sinceri, să nu-ÅŸi prezinte cazul distorsionat. AvocaÅ£ii nu sunt oameni fără suflet, iar la avocat vii ca la medic: trebuie să-i spui adevărul. Nu poÅ£i insinua că te doare bila când de fapt ai pietre la rinichi. Oamenii care vor să facă o carieră chiar se pun în slujba clientului ÅŸi oricât de puÅ£in câÅŸtigi, e un pas înainte. Suntem ÅŸi noi oameni, fiecare dintre noi are o coardă sensibilă care, odată activată, dă rezultate".
DiscuÅ£ia s-a încheiat, avocatul îÅŸi părăseÅŸte biroul mic ÅŸi fuga din nou la Tribunal acolo unde are un caz, o persoană ale cărei interese trebuie să le apere. În urma lui, alte amintiri, alte cazuri în care sufletul omului care simte se împarte în bucăţi dătătoare de speranţă că orice mică victorie e totuÅŸi o victorie.
