Unde și-a petrecut vacanța Cristina Ciobănașu, îndrăgita actriță din Botoșani

Cristina Ciobănașu, îndrăgita actriță din Botoșani, a ales Corfu ca destinaţie pentru prima parte a vacanţei de vară.

La întoarcere, actrița și-a vizitat părinții stabiliți la Vorona, județul Botoșani apoi s-a bucurat de o frumoasă minivacanță în Cipru, alături de o gașcă de prieteni.

„Vara asta am reuşit să plec trei săptămâni în Corfu, o destinație superbă, pe care nu o vizitasem până acum și care m-a impresionat cu niște apusuri de vis. Pot spune ca laitmotivele acestei vacanţe au fost apusurile și leneveala, pentru că asta mi-am şi dorit: să zac la soare, să mă odihnesc şi să vizitez câteva locuri de pe insulă, iar faptul că m-am și bronzat a fost un bonus, mai ales că eu și bronzată tot Albă ca Zăpada rămân.

Altfel, am fost foarte mândră de mine că am condus pentru prima dată în afara țării și tot o premieră a fost şi faptul că am condus o maşină închiriată. Au existat câteva plângeri de pe bancheta din spate, cum că n-am grijă la denivelări dar… am avut scuza că insula nu avea nişte drumuri foarte recent asfaltate, aşa că nu m-am simţit ofensată”, a povestit Cristina pentru Libertatea.

 

Spune-ne opinia ta