Cea de-a doua lună de toamnă aduce cu sine numeroase lucrări în grădină. Astfel că, fie că ai o grădină de flori sau una de zarzavaturi, trebuie să știi că alături de obositoarea activitate de strângere a frunzelor și a crengilor rupte, plantele din grădină au nevoie de îngrijiri speciale pentru a fi pregătite să intre în sezonul rece, ne învaţă agrointel.ro.
Iată care sunt principalele lucrări care se fac în această lună:
Lucrări în grădina cu flori
Grădina cu flori suferă cel mai mult din cauza scăderii temperaturilor, tocmai de aceea are nevoie de îngrijiri speciale. Iată care sunt cele mai importante lucrări care se fac în luna octombrie în grădina cu flori:
– protejează plantele mai puțin rezistente la frig cu o folie anti-îngheț sau le poți muta într-o seră încălzită;
– scoate bulbii de dalii, begonii și gladiole și depozitează-i într-un mediu uscat pe perioada iernii. Nu uita să înlături frunzele moarte înainte de depozitare;
– plantează bulbi de narcise, lalele, brândușe, frezie și allium pentru o grădină spectaculoasă în primăvară;
– tot în această perioadă poți planta copacii sau arbuști cu sau fără rădăcină protejată;
– plantează toate plantele perene sau bienale pe care le-ai obținut din semințe din anul current;
– plantează un mix de flori agățătoare, năsturei, primulas și panseluțe de iarnă pentru un efect spectaculos în primăvară;
– dacă jardinierele de vară nu arată foarte bine, replantează cu un mix de flori de iarnă;
– toamna este perioada ideală pentru plantarea curpenului;
– aceasta este perioada ideală pentru plantarea copacilori, arbuștilor și a gardurilor vii;
– trandafirii agățători trebuie curățați și tulpinile rămase trebuie protejate înainte ca vântul de toamnă să producă pagube.
De asemenea, trebuie să înlături frunzele de trandafir căzute pentru a prevenii instalarea bolilor specifice.
Lucrări în grădina de legume
– aceasta este perioada în care recoltezi fasolea și mazărea. Când ai terminat de recoltat mazărea și fasolea, pur și simplu taie planta de la nivelul solului, lăsând rădăcinile în sol. Această metodă păstrează azotul care este eliberat treptat pe măsură ce rădăcina se descompune;
– dacă vrei să cultivi mazăre anul viitor, pregătește terenul începând cu săpatul grădinii și fertilizarea terenului cu bălegar sau gunoi menajer;
– strânge recoltat de dovleci și dovlecei înainte de primul îngheț;
– atunci când strângi recolta de varza este indicat să lași rădăcina în sol și să efectuezi o tăietură în lungul cozii, pentru a încuraja creșterea rapidă a frunzelor mici;
– plantele de tomate sau ardei rămase necoapte pot fi atârnate invers într-o încăpere pentru a desăvârși coacerea;
– protejează conopida de toamnă împotriva înghețului prin învelirea frunzelor laterale în jurul ei și legându-le cu o sfoară. Ca alternativă se poate folosi lâna sau un clopot de sticlă sau de plastic;
– tot acum se plantează usturoiul și ceapa pentru o recoltă bogată în vara următoare;
– acum este momentul ideal pentru a planta sporii de ciuperci.
Lucrări în livadă
– în această perioadă se taie lăstarii care au rodit în timpul verii și se lasă lăstarii verzi pentru recolta de anul viitor, acre se leagă pe cabluri de suport sau gărduleț;
– mută pomi de citrice în casă, într-un loc luminos, ferit de îngheț, departe de ventilatoarele de aer rece sau radiatoare.
Pentru acești arbori este indicat să reduci udatul pe perioada iernii, dar nu lăsa pământul să se usuce în totalitate.
– când plantezi afin sau coacăz asigură-te ca ai un sol acid, sau ca alternativă plantează-l în ghivece cu compost cu un nivel ridicat de aciditate;
– toamna este anotimpul ideal pentru a planta pomii fructiferi;
– tot acum se culeg și merele. Pentru a testa dacă merele sunt coapte ridică-le ușor cu podul palmei și apoi trage încet, dacă fructul este copt ar trebui să se desprindă ușor;
– îndepărtează toate fructele bolnave de pe ramuri sau de pe pământ, deoarece sunt purtătoare de infecții care pot acționa și în anul următor;
– îmbracă trunchiul merilor cu benzi de lipici specific pentru a prinde omizile care vor distruge frunzele în primăvară;
– îndepărtează plasa de protecție din jurul pomilor fructiferi pentru a permite păsărilor să prindă paraziții.
Lucrări obligatorii în seră
– dacă sera este goală acum este momentul ideal pentru a o curața și dezinfecta. Această acțiune previne apariția dăunătorii și a paraziții pe perioada iernii;
– îndepărtează orice parte degradată a serei pentru a lumina spațiul pe cât de mult posibil;
– mută plantele sensibile în seră pentru a le proteja de înghețul timpuriu. Asigură-te că este suficient spațiu între plante pentru a le putea ventila corespunzător și pentru a reduce riscul de boli.