”Oamenii din Botoșani nu mă merită!”: După eșecul de la alegeri, fostul concurent de la ”Românii au talent” a plecat din țară!

”Oamenii din Botoșani nu mă merită!”: După eșecul de la alegeri, fostul concurent de la ”Românii au talent” a plecat din țară!

 Daniel Ciobbanu pe scena Românii au talent  

La alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 a candidat independent pentru un mandat de senator. Chiar dacă nu a întrunit procentul necesar obținerii uni astfel de statut, în clasamentul final s-a situat peste scorul înregistrat de unele partide.

Daniel Ciobbanu a fost votat, la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, de 1.262 de botoșăneni, obținând un procent de 0,85%. După această experiență, botoșăneanul spunea că își propune să plece din România, chiar să revină pe podiumurile internaționale ca model.

 

La începutul anunlui 2024, Daniel Ciobbanu își anunța participarea la concursul ”Românii au talent”, evoluție care, chiar dacă a fost apreciată de unii, criticată de alții, a reușit să îi confere încă o dată notorietatea, după anii în care se impunea pe podiumurile de modă din întreaga lume.

”Oamenii din Botoșani nu mă merită!”

Nu se știe dacă în prezent a revenit în lumea modei, clar este că Daniel Ciobbanu a părăsit Botoșaniul și România, în prezent aflându-se în Asia.

Aflat în mijlocul unui mic taifun mediac, fiind acuzat că a plecat din țară și și-a lăsat mama singură, Daniel Ciobbanu a avut o reacție destul de dură pe rețelele sociale: ”Cu tot respectul, vă rog să nu-mi mai cereți să fac sacrificii pentru alții! Mi-am sacrificat 7 ani din viață pentru oameni. Oamenii din Botoșani nu mă merită, începând cu mama mea biologică. Am plecat fără bani. I-am lăsat totul. Puteți să mă lăsați în pace ca să-mi păstrez pacea, iubirea și bucuria de a trăi?”.

Și a continuat: ”Acolo (la Botoșani, nota red.) doar am fost judecat și condamnat de majoritatea celor din societate. Aici nu mă judecă nimeni. Aici sunt doar apreciat și ajutat. (…) Întrebați-o pe ea de ce am plecat! M-am săturat de oamenii frustrați și plini de invidie de acolo. Am luptat suficient pentru un popor duplicitar și ipocrit. Vreau să trăiesc restul vieții mele printre oameni cu sufletul cât mai apropiat de al meu”.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...