Cum și-a cumpărat Cristina Ciobănașu prima mașină. ”M-a învățat să fiu responsabilă și calculată!”

Ruxandra Ion a reușit întotdeauna să ajungă în top cu producțiile pe care le-a lansat. Cunoscuta producătoare a făcut istorie, întâi la PRO TV, iar apoi la Antena 1. A creat magie și povești care nu și-au pierdut consistența în timp. Serialele ei au fost distribuite și în străinătate, și au avut același succes.

Ruxandra Ion dă dovadă și de mult fler în profesia aleasă. Ea a reușit să împrietenească mulți actori mai puțin cunoscuți cu celebritatea, iar vârfurile le-a făcut cunoscute publicului în alte ipostaze. Astăzi, Antena 1 difuzează două producții la cârma cărora se află, ”Iubire cu parfum de lavandă” și ”Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”.

 

Ruxandra Ion a adoptat-o pe Cristina Ciobănașu

Ruxandra Ion a decis să o adopte pe Cristina Ciobănașu (10 aprilie 1989, în Vorona) după ce i-a văzut povestea la Dansez pentru tine. În acel moment, viața ei a devenit cu totul alta. Ruxandra Ion i-a îndreptat pașii către actorie și a susținut-o la fiecare pas. Cristina Ciobănașu a păstrat o relație la fel de frumoasă și cu părinții biologici, cu care se vede frecvent. Cristina Ciobănașu a început să căștige bani din copilărie. Vedeta a început, însă, să își administreze veniturile la 18 ani. Astăzi îi mulțumește Ruxandrei Ion că a avut această idee.



„I-am făcut prin intermediul job-urilor pe care le-am avut până la 18 ani, când am avut cardul meu, am fost majoră și am putut să am acces la banii pe care i-am muncit. Ruxandra Ion a făcut o chestie foarte inteligentă, altfel nu aș fi știut să îi gestionez. Mi-a făcut un cont de economii pentru copii, semnat de mama mea biologică pentru că ea era tutorele. Toți banii pe care i-am încasat din toate telenovelele pe care le-am făcut până la 18 ani, inclusiv din Pariu cu viața’, care era primul serial pe care îl făceam, s-au dus în contul respectiv. Am avut acces la bani la 18 ani. Mi-am luat prima mașină din banii respectivi. Asta m-a învățat să fiu responsabilă și calculată cu economiile mele”, spunea Cristina Ciobănașu pentru Ego.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem

Monday, 2 November 2026

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...

Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!

Monday, 2 November 2026

Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

Monday, 2 November 2026

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...