Un mesaj postat pe Facebook i-a adus o AMENDĂ!

Bărbatul, care susține că este victima unui abuz, a fost amendat pentru că a adus injurii unui polițist pe Facebook.
 
 
Bărbatul, amendat cu 200 de lei, a postat ulterior pe Facebook procesul-verbal de sancţionare pentru a-şi susţine afirmaţiile, precum şi un comentariu din care rezultă că l-a numit "bou" pe poliţistul respectiv, indicând însă numai secţia la care acesta lucrează, nu şi numele poliţistului.
 
Poliţiştii confirmă faptul că bărbatul a fost amendat după ce a adresat injurii unui poliţist pe reţeaua de socializare, sancţiunea fiind aplicată conform Legii nr. 61 pentru adresare de cuvinte şi expresii jignitoare.
 
"Este vorba despre un bărbat care a fost amendat pentru injurii, sancţiunea aplicată fiind în cuantum de 200 lei", a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, Gabriela Costin, precizează Agerpres.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI