Un magistrat din Botoșani se pensionează, Nicușor Dan a semnat decretul de eliberare din funcție!

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretele de pensionare pentru 22 de magistrați din întreaga țară.

Președintele României a aprobat ieșirea la pensie a unui număr de 22 de magistrați din sistemul judiciar, printre care se numără și reprezentanți ai celei mai înalte instanțe din țară, Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială.

Printre decretele semnate se află și cel privind ”eliberarea din funcția de judecător a doamnei Manole Anitta-Maria, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Botoșani – pensionare, la data de 1 noiembrie 2025”.

 

Anitta-Maria Manole a absolvit în anul 2000 Facultatea de Drept a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași. Imediat după absolvire a activat ca auditor de justiție în cadrul INM București, fiind apoi, pentru patru luni, judecător stagiar la Judecătoria Botoșani, unde va deveni apoi judecător (până în 2007). În următorul an (2007-2008) a fost Președinte Secție Civilă la Judecătoria Botoșani, pentru ca în 2010 să ajungă la Curtea de Apel Suceava (2010-2012). În 2013 a devenit Președinte al Tribunalului Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...