Un fost primar din Botoșani și contabila instituției, condamnați să muncească 80 de zile în folosul comunității pe care au păstorit-o!

Fostul primar, alături de contabila primăriei, au fost trimiși în judecată și condamnați pentru abuz în serviciu.

Este vorba despre Gianin-Loredan Buraga, fost primar al comunei Mihălășeni, județul Botoșani, și de Nicoleta-Crina Botezatu, contabila instituției. Cei doi au fost acuzați de efectuarea unor plăți ilegale către o firmă din Iași, pentru o lucrare care nu a fost niciodată efectuată.

Judecătoria Săveni a dat pe 31 ianuarie soluția în acest dosar, cei doi având la dispoziție 10 zile pentru apel.

Gianin Loredan Buraga a fost condamnat de Judecătoria Săveni la trei ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de trei ani. Inculpatul este obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Mihălăşeni, judeţul Botoşani, sau în cadrul Primăriei Comunei Ripiceni, judeţul Botoşani, pe o perioadă de 80 de zile.

 

De asemenea, în același dosar este condamnată și Nicoleta Crina Botezatu, tot la trei ani de închisoare cu suspendare, cu același termen de supraveghere de trei ani. Inculpata este obligată de instanță să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Mihălăşeni, judeţul Botoşani, sau în cadrul Primăriei Comunei Ripiceni, judeţul Botoşani, pe o perioadă de 80 de zile.

Instanța îi mai obligă pe inculpaţii Buraga Gianin – Loredan şi Botezatu Nicoleta - Crina, în solidar, să plătească părţii civile U.A.T. Comuna Mihălăşeni suma de 33.255,99 lei cu titlu de despăgubiri civile.

De asemenea, instanța menţine măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin Ordonanţa din data de 07.06.2022 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, pentru mai multe bunuri, printre care: un apartament în municipiul Botoșani, situat pe Bulevardul Mihai Eminescu, precum și un bun imobil situat în extravilanul Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna Mihălăşeni, judeţul Botoşani, ambele aflate în coproprietatea, respectiv, proprietatea inculpatului Buraga Gianin-Loredan. Este menținut sechestru și asupra unui bun imobil situat în municipiul Botoşani, strada Ion Pilat, aflat în coproprietatea inculpatei Botezatu Nicoleta-Crina.

”Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată azi, 31.01.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia prin mijlocirea grefei instanţei”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...