Trei locuințe din comunele Răchiți și Stăuceni au fost percheziționate, joi, într-un dosar de furt calificat, în care sunt cercetați doi tineri de 17, respectiv 21 de ani, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Delia Nenișcu.
Potrivit sursei citate, ancheta a relevat că, în perioada noiembrie 2021 - ianuarie 2022, suspecții ar fi sustras un autoturism de pe un teren din apropierea unui drum comunal și l-ar fi utilizat în mai multe rânduri. Ulterior, i-ar fi schimbat componente ale caroseriei și l-ar fi înstrăinat unor persoane, contra unei sume de bani.
„De asemenea, componente ale caroseriei autoturismului au fost abandonate pe un câmp. În cadrul perchezițiilor efectuate, la locațiile vizate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri. Cei doi tineri, bănuiți de comiterea faptei au fost conduși la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere, ulterior, față de aceștia, fiind luată măsura reținerii, pentru 24 de ore”, a precizat Nenișcu.