Polițiștii au ridicat peste 2.000 de pachete de țigări și patru arme de vânătoare în urma a 18 percheziții desfășurate, sâmbătă, în comunele Coțușca și Concești, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
Potrivit sursei citate, perchezițiile au fost efectuate de polițiștii din Darabani, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Biroului pentru Protecția Animalelor, Secției nr. 7 Poliție Rurală Darabani și Poliției Municipiului Dorohoi, într-un dosar de contrabandă.
„În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate, au fost identificate și ridicate în vederea confiscării speciale, cantitatea de peste 43.000 de țigarete (2.157 de pachete), de diferite mărci, de proveniență duty free, Republica Moldova și Republica Ucraina, pentru care persoanele percheziționate nu dețineau documente legale de proveniență”, precizează reprezentanții instituției.
Conform IPJ Botoșani, au fost ridicate mai multe bunuri, printre care 13.500 de lei, patru arme de vânătoare letale și peste 1.300 de cartușe, dintre care peste 700 erau deținute legal, însă erau păstrate necorespunzător.
S-au ridicat, de asemenea, articole pirotehnice, motiv pentru care cercetările au fost extinse pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și efectuarea fără drept de operațiuni cu obiecte pirotehnice.
„În același context, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 10.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă anularea dreptului de deținere, port și folosire a armelor. În urma activităților desfășurate, 3 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale”, adaugă oficialii IPJ Botoșani.
Perchezițiile au fost desfășurate cu sprijinul Biroului de Operațiuni Speciale, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Inspectoratului Județean de Jandarmi.