Telefoane și cartele SIM ridicate în urma unei percheziții, într-un dosar de hărțuire

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au efectuat, miercuri, percheziție în locuința unui bărbat de 51 de ani, din comuna Brăești, bănuit de comiterea infracțiunii de hărțuire, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

„Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, începând cu luna aprilie 2022, în mod repetat, ar fi contactat telefonic, atât prin intermediul apelurilor cât și a mesajelor scrise, victima, o femeie de 53 de ani, din municipiul Botoșani și i-ar fi transmis mesaje cu conotații sexuale, inducându-i acesteia o stare de temere”, arată sursa citată.

În urma percheziționării locuinței suspectului, au fost ridicate mai multe telefoane mobile și cartele telefonice.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de hărțuire, urmând ca în funcție de rezultate, față de bărbatul bănuit de comiterea faptei, să fie dispuse măsuri legale”, precizează IPJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta