Tânăr reținut după ce a furat o mașină și a condus-o fără permis!

Autoturismul a fost identificat la sediul unui service auto, întrucât, pe timpul nopții, persoana bănuită de comiterea faptei a solicitat intervenția mecanicilor pentru a-l ridica, deoarece s-a defectat.

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 25 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducere fără permis.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în noaptea de 6 înspre 7 mai, ar fi sustras un autoturism, care era parcat pe o stradă din municipiul Botoșani, pe care l-ar fi condus fără a deține permis de conducere.

Autoturismul a fost identificat la sediul unui service auto, întrucât, pe timpul nopții, persoana bănuită de comiterea faptei a solicitat intervenția mecanicilor pentru a-l ridica, deoarece s-a defectat.

Tânărul de 25 de ani a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani, anunț oficial în cazul lui Hervin Ongenda!

astăzi, 15:31

Hervin Ongenda, de la FC Botoșani, este unul dintre cei mai spectaculoși fotbaliști din Superliga României. FC Botoșani, prin vocea patronului Valeriu Iftime, a anunțat situația francez...

Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC), dispuse de autoritățile sanitare din Botoșani!

astăzi, 13:12

DSVSA Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima perioadă evoluează focare de variolă la ovine și caprine (VOC) în mai multe județe din țară. &...

Raluca Curelariu și-a luat la revedere de la Prefectură! (Video)

astăzi, 12:48

Raluca Curelariu, actualul prefect al județului Botoșani, și-a luat la revedere de la colegii din Instituția Prefectului și de la directorii din instituțiile deconcentrate cu care a colaborat &i...