Un tânăr de 18 de ani, din comuna Mileanca, a fost reținut pentru 24 de ore, miercuri, pentru comiterea a două infracțiuni în regim rutier, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
Potrivit sursei citate, acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.
„În cauză s-a stabilit că tânărul, nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule și plăcuțele cu numărul de înregistrare provizoriu erau eliberate pentru alt autoturism, iar în urma probatoriului administrat, acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, precizează reprezentanții IPJ Botoșani.