Ieșean reținut de polițiștii botoșăneni pentru furt, în urma unei percheziții

Polițiștii botoșăneni au efectuat, joi, o percheziție domiciliară la adresa unui bărbat de 32 de ani, din municipiul Iași, care a fost ulterior reținut pentru 24 de ore sub acuzația de furt, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

„În urma probatoriului administrat, a reieșit faptul că, la data de 12 noiembrie 2022, bărbatul, împreună cu încă două persoane , au sustras mai multe bunuri dintr-un centru comercial, din municipiul Botoșani, cauzând un prejudiciu de 6.736 de lei”, arată sursa citată.

În urma percheziției, din locuința bărbatului au fost ridicate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză, activitatea fiind desfășurată cu sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Iași și al Secției de Poliție nr. 2 Iași.

 

Spune-ne opinia ta