Sorin Oprescu, dat în urmărire după ce a fost condamnat la 10 ani şi 8 luni închisoare, prins în Grecia

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu, dat în urmărire după ce a fost condamnat la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru corupţie, a fost depistat în Atena, Grecia.

„La data de 17 mai, în urma activităţilor investigative şi de cooperare poliţienească, efectuate de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), prin Direcţia Operaţiuni Speciale, Direcţia de Investigaţii Criminale, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, în colaborare cu Centrul SELEC şi poliţiştii greci, coordonaţi de şeful ENFAST din Atena, au depistat, în zona oraşului Atena, un bărbat, de 70 de ani, urmărit la nivel internaţional”, informează IGPR.

 

Pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare, după ce, pe 13 mai, a fost condamnat definitiv, la o pedeapsă cu închisoarea, de 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, abuzul în serviciu şi spălarea banilor.

„Cel în cauză a fost condus la sediul autorităţii judiciare competente, în vederea confirmării şi punerii în executare a mandatului”, arată sursa citată.

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat în dosarul în care este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.

Iniţial, Tribunalul Bucureşti (instanţa de fond) l-a condamnat pe Oprescu, în mai 2019, la 5 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsă mărită de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani şi 8 luni, după ce judecătorii au aplicat forma agravantă a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

Potrivit deciziei instanţei, Sorin Oprescu a primit 6 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat în variantă agravată; 6 ani pentru luare de mită, 3 ani închisoare pentru abuz în serviciu şi 3 ani şi 6 luni închisoare pentru spălarea banilor. Pedepse au fost contopite şi, prin adăugarea unui spor, a rezultat 10 ani şi 8 luni închisoare, conform Agerpres.

Instanţa a mai dispus confiscarea specială de la Oprescu a sumelor de 25.000 euro, 102.400 lei şi de 9.500 euro.

De asemenea, magistraţii au decis confiscarea extinsă a imobilului situat în municipiul Bucureşti, str. Herăstrău, cumpărat de Sorin Oprescu, prin intermediul iubitei sale, Adriana-Elena Nica.

În plus, a fost menţinut sechestrul asigurător asupra imobilului situat pe str. Covrigarului, sat Ciolpani, compus din casă, în suprafaţă de 526 mp, şi teren, în suprafaţă de 895 mp, aparţinând lui Sorin Oprescu.

Fostul primar trebuie să plătească şi 50.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

(Editor: R.A.)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiectul de lege pentru managementul instituțiilor publice de cultură, în dezbatere publică! - VIDEO

Monday, 2 March 2026

Ministerul Culturii pune în dezbatere publică proiectul de lege pentru managementul instituțiilor publice de cultură, în forma rezultată după preluarea observațiilor primite la consu...

Rectorul de la Suceava, votat în unanimitate de PNL pentru a fi propus ministru al Educației și Cercetării!

Monday, 2 March 2026

Luni după-amiază, Mihai Dimian, rectorul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, a fost votat în unanimitate în BPN al PNL pentru a fi ministru al Educației și Cercetă...

Leo Grozavu, DEMIS de la FC Botoșani! Noul antrenor luat în calcul

Monday, 2 March 2026

Informațiile sunt făcute publice de Gazeta Sporturilor, care scrie că primul nume pe lista de înlocuitori a lui Valeriu Iftime este Marius Croitoru (45 de ani), o mai veche cunoștință a bo...