Șase preoți din Botoșani, amendați de Poliție, după o slujbă misionară

Șase preoți din Botoșani, amendați de Poliție, după o slujbă misionară

Şase preoţi din judeţul Botoşani au fost sancţionaţi de poliţişti, ca urmare a organizării sau participării la o slujbă misionară la care au luat parte peste 100 de credincioşi, care nu au respectat normele sanitare impuse în contextul pandemiei de COVID-19, informează Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

Potrivit sursei citate, poliţiştii au luat decizia sancţionării contravenţionale a preotului care a organizat evenimentul, cu amendă în cuantum de 500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

De asemenea, au fost sancţionaţi contravenţional alţi cinci preoţi care aveau calitatea de participanţi la evenimentul religios organizat la biserica din localitatea Tudora.

„Verificările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor care nu au respectat legislaţia în vigoare, urmând a se dispune măsurile legale care se impun”, menționează reprezentanții instituției. 

Inspectoratul de Poliţie şi Direcţia de Sănătate Publică din Botoşani au demarat anchete după ce, pe reţelele de socializare, dar şi în presă au apărut imagini de la o slujbă oficiată în localitatea Tudora, în spațiu închis, la care au participat peste 100 de persoane, fără să poarte mască şi fără să păstreze o distanţă corespunzătoare între ele.

 

Spune-ne opinia ta