Procesul primarului Cătălin Flutur a început cu o amânare

Marţi judecătorii Tribunalului Botoşani trebuiau să înceapă judecata dosarului în care primarul Cătălin Flutur şi alţi patru funcţionari din Primăria Botoşani sunt acuzaţi de fapte de corupţie. 

Dezbaterile nu au mai avut loc pentru că repartizarea aleatorie a dosarului s-a făcut la un judecător ce a solicitat pensionarea din funcţie. Astfel, instanţa a decis amânarea la data de 13 februarie pentru desemnarea unui alt complet de judecată.

Alături de primar în dosar mai sunt judecaţi administratorul public al municipiului, Adriana Zăiceanu, secretarul municipiului şi Ioan Apostu pentru abuz în serviciu având ca rezultat obținerea, pentru sine sau pentru altul, a unui folos necuvenit în formă continuată, respectiv complicitate la abuz în serviciu. Cezar Puiu, șef al Serviciului Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Botoşani, şi Mihaela Gontineac, jurist, respectiv secretar în cadrul Primăriei Municipiului Botoşani sunt acuzaţi de săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu având ca rezultat obținerea, pentru sine sau pentru altul, a unui folos necuvenit.

 

Potrivit procurorilor DNA,  în perioada 30.11.2006-19.12.2011, inculpatul Flutur Cătălin-Mugurel, în calitate de primar al municipiului Botoșani, și-a îndeplinit defectuos atribuțiunile de serviciu prevăzute de lege, în ceea ce privește încheierea și derularea unui contract de concesiune ce avea ca obiect exploatarea unui teren în suprafață de 4.668 m.p., proprietatea Consiliul Local al Municipiului Botoșani, pe care a fost construit ulterior un complex comercial multifuncțional.   
  
 Concret, în cuprinsul contractului respectiv, urmat de încheierea altor trei acte adiționale, inculpatul a diminuat ilegal (sub valoarea menționată în cuprinsul ofertei financiare) redevența datorată de cesionar instituției publice pe care o reprezenta.  
  
 Mai exact, deși în cadrul procedurii de atribuire a concesiunii ofertantul câștigător prezentase o redevență în valoare de 77,12 lei/mp/an, (în condițiile în care în documentația de atribuire se prevăzuse o redevență minimă în sumă de 25,6 lei/mp/an), în contractul de concesiune încheiat după finalizarea procedurii s-a menționat plată unei redevențe vădit inferioare în sumă 4,91 lei/mp/an.  
  
Anchetatorii spun că în demersul sau infracțional, edilul a beneficiat și de ajutorul celorlalți inculpați care au întocmit diverse rapoarte de specialitate sau au avizat și contrasemnat hotărâri ale Consiliului Local prin care s-a stabilit redevența, în condițiile de mai sus.  
  
 Această conduită a avut drept consecință prejudicierea bugetului local cu suma de 2.024.236,55 lei, sumă ce reprezintă totodată un folos necuvenit obținut de societatea comercială beneficiară a contractului, în calitate de concesionar.   
  
 Primăria municipiului Botoșani a comunicat că nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal, urmând ca, în eventualitatea unei soluții de condamnare în prezenta cauza, să își rezerve dreptul de a promova o acțiune la instanța civilă.   
  
  
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Supărare pe un stadion din județul Botoșani: Arbitru bătut de un suporter nemulțumit, chiar în timpul meciului de fotbal!

astăzi, 11:21

Polițiștii din Vlăsinești efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, comisă în comuna Ungureni, de către un t&a...

Se întâmplă în Botoșani: Au atras victima într-un loc izolat, unde au agresat-o și au șantajat-o să nu anunțe poliția!

astăzi, 11:08

La data de 9 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiul Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Botoșani, bănuit de...

Medicii care pleacă de la stat la privat în timpul programului și își transferă pacienții, amenințați cu concedierea!

astăzi, 10:33

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ia în calcul măsuri drastice împotriva medicilor care își abandonează activitatea din spitalele publice înainte de terminarea pr...