Proces al Consiliului Judeţean, strămutat după suspiciuni de imparţialitate a judecătorilor botoşăneni

Un proces, în care Consiliul Judeţean este parte, a fost strămutat de la Tribunalul Botoşani, după ce cealaltă parte, o firmă din Botoşani, a invocat suspiciuni de imparţialitate a judecătorilor botoşăneni. 

Firma Victor Construct a solicitat judecătorilor Curţii de Apel Suceava să strămute dosarul privind litigiul deschis împotriva Consiliului Judeţean, ca urmare a unor suspiciuni de imparţialitate a judecătorilor.

Reprezentanţii societăţii au motivat că unul dintre judecătorii Tribunalului Botoşani este rudă cu un angajat al CJ ce a făcut parte din echipa care a coordonat proiectul reabilitării complexului Monahal Coşula. 

Litigiul dintre firmă şi CJ a apărut după ce în cadrul contractului de execuţie a lucrărilor au fost efectuate unele lucrări suplimentare, după ce s-au descoperit oseminte, un cuptor medieval şi câteva fundaţii din piatră a unor clădiri vechi. 

 

Valoarea totală a lucrărilor suplimentare a fost de 2,2 milioane de lei, însă instituţia a achitat doar 1,2 milioane de lei şi executantul a deschis o acţiune în instanţă pentru obligare la plată a diferenţei. 

Judecătorii Curţii de Apel Suceava au admis cererea şi au mutat procesul la Tribunalul Suceava. 

"Dreptul la un proces echitabil are mai multe componente și anume: accesul liber la justiție, examinarea cauzei în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, examinarea cauzei de către un tribunal independent, imparțial, stabilit prin lege. În concluzie, apreciază că doar prin strămutarea prezentei cauze la o altă instanță egală în grad se va putea asigura desfășurarea normală a procesului, cu respectarea tuturor principiilor necesare asigurării unei judecăți echitabile, proces în care să nu planeze, niciun moment, asupra judecătorilor bănuieli cu privire la lipsa lor de imparțialitate. În ce privește cererea de strămutare formulată, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că sunt incidente dispozițiile art. 140 și următoarele din Codul de procedură civilă, urmând a admite cererea  de strămutare", se arată în decizia magistraţilor suceveni. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...

LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (431)

astăzi, 09:18

CITIND REVISTA „SCÂRȚ”  NR. 37 Am primit revista „Scârț” nr. 37 (octombrie 2026), o revistă de literatură, umor și bună dispoziție care apare sub egi...