Poliţistul botoşănean care a condus maşina instituţiei fără permis, condamnat de instanţă! Ce pedeapsă a primit!

Fostul şef al postului de Poliţie din Gorbăneşti, judeţul Botoşani, trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani pentru că a condus mai mulţi ani maşina instituţiei făpră a poseda permis de conducere a fost condamnat, marţi, de Judecătoria Botoşani.

Florin Istina a primit o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de doi ani.

“În baza art.93 alin. 2 din Codul penal impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria com. Gorbăneşti, jud. Botoşani, pe o perioadă de 60 de zile”, se arată pe portalul instanţei, care nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

 

Chiar dacă nu avea permis de conducere, fostul șef de post din comuna Gorbănești a condus timp de șapte ani autospeciala instituției, fentând controalele propriilor colegi.

Florin Istina s-a folosit de o copie xerox după permisul de conducere al soţiei, pe care a inserat fotografia şi datele sale personale, precum şi seria şi perioada de valabilitate al unui alt permis valabil, aparţinând unei rude.

Imediat ce s-a aflat, conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie l-a destituit din funcţia de conducere a Postului Gorbăneşti, fiind transferat la Postul de Poliţie Vorniceni şi ulterior la Stăuceni.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Vă mulțumesc că nu l-ați uitat!” - Momentul în care o sală întreagă a tăcut: Mesajul emoționant al fiicei Maestrului Ioan Cobâlă! - VIDEO

astăzi, 08:16

Joi seara, înainte de încheierea celei de a patra ediții a Festivalului de Folclor ”Ioan Cobâlă”, eveniment național organizat de Centrul Cultural Botoșani, publicul ...

„Gigi Becali nu mai e prieten cu mine!” Valeriu Iftime, interviu în metrou despre Croitoru și cum și-a trimis fotbaliștii la facultate!

astăzi, 07:39

Valeriu Iftime a stat de vorbă cu Fanatik în metroul din București. Tonic și zâmbitor, Valeriu Iftime a abordat o gamă largă de subiecte. -Care e soluția ca Botoșaniul să aibă ...

Alinuța și învățătoarea!

astăzi, 07:15

Învățătoarea:  -Alinuța, poți să îmi spui cât fac opt ori șapte? Alinuța: -Dacă nici dumneavoastră nu știți, de unde vreți să știu eu?