Peste 3 ani de pușcărie la Botoșani, după ce a sărit la bătaie în mașina Poliției!

Individul a mai scăpat în trecut de o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de agresiune sexuală.

Peste 3 ani de pușcărie la Botoșani, după ce a sărit la bătaie în mașina Poliției!

   Foto: Știri.Botoșani.Ro/Florin Timofte

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Pătrăuți, a ajuns în Penitenciarul Botoșani în urma unei condamnări definitive la o pedeapsă de 3 ani și 5 luni de închisoare, pentru infracțiunile de ultraj și distrugere.

Pavel B. a fost ridicat de la domiciliu, marți, de un echipaj de la Secția Rurală Dărmănești, în urma sentinței definitive de pe numele său, emise de Judecătoria Suceava. 

Tot un echipaj de la Secția Rurală Dărmănești a avut de a face cu același B., pe când era audiat ca suspect într-un dosar de agresiune sexuală.

 

Atunci, în vara lui 2022, polițiștii l-au ridicat pe Pavel B. de acasă, în baza unui mandat de aducere.

Inițial, B. a părut că vrea să colaboreze și a urcat în mașină de bunăvoie. 

Pe drumul de la Pătrăuți spre Suceava însă, pe șoseaua de centură, B., aflat în mașina de poliție, a început să vocifereze. El a cerut ca polițiștii să-i deschidă geamul, că nu are aer, apoi a spus că vrea să asculte muzică, scrie Monitorul de Suceava.

Conform anchetei, individul a provocat distrugeri mașinii de poliție și a vrut să-i lovească pe ambii agenți din mașină.

Pe unul dintre polițiști l-a împins și a vrut să-l lovească înainte de a fi imobilizat.

Printre altele, individul recalcitrant a distrus oglinda retrovizoare a autospecialei de poliție.

Interesant este că în dosarul de agresiune sexuală pentru care a fost judecat inițial, Pavel B. scăpase cu 3 ani de închisoare cu suspendare. Ultrajul și distrugerea mașinii de poliție au dus însă la revocarea suspendării primei condamnări și la aplicarea pedepsei rezultante de 3 ani și 5 luni de închisoare, în regim de detenție.

Marți seară, polițiștii Secției Rurale Dărmănești, probabil mult mai precauți, l-au condus pe cel condamnat în Penitenciarul Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mănăstirea Bogdănești își plânge ctitorul: Părintele Gheorghe Loghinoaia a trecut la Domnul

astăzi, 11:04

Cu adâncă durere, obștea Mănăstirii Bogdănești și întreaga familie a așezământului anunță trecerea la cele veșnice a Părintelui Gheorghe Loghinoaia, ctitor al Mănăstir...

Datorită vouă, Ana merge la Campionatul European de Box din Turcia! ”Voi intra în ring cu gândul la toți cei care au crezut în mine!”

astăzi, 09:58

Visul unei campionae de Aur merge mai departe datorită comunității, a oamenilor cu inimă mare din Botoșani care au înțeles că munca, talentul și perseverența nu sunt de ajuns atunci c&a...

S-a încheiat procesul doctoriței corupte din Botoșani! Nu se aștepta la această decizie a Curții de Apel Iași

astăzi, 09:16

Pe 17 septembrie 2026 a luat sfârșit procesul doctoriței corupte din Botoșani, trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continua...