Percheziții într-un dosar vizând furturi de animale; doi bărbați au fost reținuți

Doi bărbați de 39 și 32 de ani, ambii din comuna Lozna, au fost reținuți pentru 24 de ore, luni, fiind cercetați pentru comiterea a șase infracțiuni de furt calificat, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Delia Nenișcu.

„În urma administrării probatoriului, s-a stabilit faptul că în perioada 17 mai -8 iunie 2022, cei doi bărbați, ar fi sustras 14 animale, cabaline, bovine și caprine, de pe terenurile pe care acestea erau lăsate de proprietari sau din curțile persoanelor vătămate, de pe raza localităților Văculești, Cândești, Mihăileni, Bucecea și Cristinești, prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională fiind estimat la 68.000 de lei”, a precizat Nenișcu.

Potrivit sursei citate, în cursul zilei de luni, polițiștii au pus în executare șapte mandate de percheziție domiciliară la locații aparținând persoanelor bănuite de comiterea faptelor sau utilizate de către aceștia, din comuna Lozna, județul Botoșani și orașul Vicovu de Sus, județul Suceava.

„În urma activităților desfășurate la locațiile vizate au fost identificate 10 dintre animalele sustrase, precum și alte mijloace materiale de probă care prezintă interes în cauză. Cei doi bărbați au fost conduși la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere, ulterior, față de aceștia fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore”, a adăugat reprezentanta IPJ Botoșani.


 

 

Spune-ne opinia ta