Percheziții în instituții publice și societăți comerciale din Botoșani!

Activitățile sunt efectuate într-un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor fapte de corupție și asimilate celor de corupție.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și infracțiuni asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2023-2024.

În cursul zilei de 07 aprilie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții în 39 de locații, dintre care cinci (5) sunt sedii de instituții publice situate în județele Botoșani și Suceava, iar restul sunt domicilii ale unor persoane fizice și sedii de societăți comerciale.

În cauză, procurii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor Direcției Generale Anticorupție și ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

astăzi, 18:25

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

astăzi, 17:00

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

astăzi, 16:06

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...