Percheziţii DNA în Suceava şi Constanţa, într-un dosar de fals în contextul vaccinării anti-COVID

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează, marți, percheziții în 52 de locații din județele Suceava și Constanța într-un dosar de corupție și fals în contextul campaniei de vaccinare anti-COVID.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, corupție şi fals, comise de către funcționari publici în cursul acestui an în contextul campaniei de vaccinare anti-COVID.

„În cursul zilei de marţi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 52 locaţii, situate pe raza judeţelor Suceava şi Constanţa, din care două sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale”, se precizează în comunicatul DNA.

 

Spune-ne opinia ta