Pedeapsă redusă substanțial pentru bărbatul care a lovit un polițist cu sabia în cap!

Punct final în dosarul care îl privește pe Alexandru H., zis ”Duțu”, individul care în decembrie 2017 a lovit cu sabia în cap un polițist de la „mascați” în timpul unei descinderi la domiciliul din Rădăuți.

Alexandru H. a beneficiat de clemență din partea judecătorilor de la Curtea de Apel Suceava. Aceștia au redus pedeapsa primită inițial, de 17 ani de închisoare, la 12 ani și 8 luni de închisoare. El a primit 12 ani de închisoare în loc de 15, cât luase la Tribunalul Botoșani pentru infracțiunea de ultraj - tentativă de omor, respectiv 2 ani, în loc de 6, cât luase la prima instanță pentru trafic de persoane. În final, are de executat 12 ani și 8 luni în regim de detenție, soluție care este definitivă.

 

În schimb, Curtea de Apel Suceava a mărit cuantumul daunelor morale, de la 50.000 de euro, la 72.000 de euro, dar a diminuat daunele materiale de la 9.000 de lei, la 8.100 de lei.

H. mai are de plătit către Ministerul Afacerilor Interne suma de 57.720 de lei pentru tratamentul și asistența medicală acordată lui Ciprian Dan Sfichi.

De asemenea, trebuie să mai achite peste 52.000 de lei unui spital din Iași, contravaloarea serviciilor medicale acordate polițistului.

Magistrații au mai constatat încetarea procesului penal pentru infracțiunile de constituire de grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv loviri sau alte violențe, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii faptei.

Pentru aceste infracțiuni s-a încetat procesul penal și pentru o altă persoană judecată în acest dosar, Răzvan Percec. Și în cazul său pedeapsa a fost redusă, de la 3 ani, cât primise la Tribunalul Botoșani, la o pedeapsă de 2 ani pentru infracțiunea de trafic de persoane.

Percec avea și fapte mai vechi, iar prin „reactivarea” acestora avea de executat 3 ani și 2 luni de închisoare în regim de detenție. Acum, Curtea de Apel Suceava l-a condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare, dar cu suspendare sub supraveghere și un termen de încercare de 4 ani.

În cazul altor doi inculpați, Andrei Iulian Lungoci și Beniamin Valentin Beghean, procesul penal s-a încheiat pentru infracțiunile de constituire de grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv loviri sau alte violențe ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii faptei.

Pentru aceleași două fapte s-a încheiat procesul penal și față de Cătălin Valerian Bălici, zis ”Ralph”. El a primit însă 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru infracțiunea de trafic de persoane, după ce în primă fază luase 3 ani cu suspendare sub supraveghere.

Textul integral pe Monitorul de Suceava.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cea mai vârstnică persoană din România a decedat!

astăzi, 15:06

Noja Paladia, din Cugir, recunoscută oficial drept cea mai vârstnică persoană din România și prima femeie supercentenară din istoria documentată a țării, a murit la vârsta de...

Furnizorul local Modern Calor își va majora producția de energie termică și electrică în cogenerare!

astăzi, 14:24

Furnizorul local de energie termică din municipiul Botoșani își va majora producția de energie termică și electrică în cogenerare, de la 40% la 60%, a declarat directorul general al...

Intervenție contracronometru: Ambulanțierii botoșăneni au salvat două vieți, mamă și prunc!

astăzi, 13:54

În cursul zilei de ieri, un echipaj al Substației Serviciului Județean de Ambulanță Săveni a intervenit în mediul rural pentru o gravidă aflată în travaliu avansat. ”La ...