Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri că trebuie modificată legislaţia în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciilor în dosarele penale, iar cei care au de acoperit prejudicii să aibă această variantă în locul detenţiei.
"Statul trebuie să recupereze banii. Nu cred că a duce oamenii în puşcărie reprezintă o soluţie. Eu am discutat în ultimele zile cu mulţi oameni din alte state din Europa şi America, unde statul are ca scop principal recuperarea banilor şi nu trimiterea în puşcărie a unui om. Pentru că aşa închizi poate o afacere importantă, trimiţi în şomaj mulţi angajaţi, în loc să recuperezi banii. Trebuie mers pe o asemenea abordare", a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, la B1 TV.
Teodorovici spune că este nevoie de schimbarea legislaţiei în acest sens.
"Trebuie să avem o situaţie clară cu toate structurile care au rol de a recupera prejudiciul şi poate şi o modificare de legislaţie, ca abordarea să fie aceasta, nu să urmăresc să meargă la puşcărie, ci să recuperez banii. (...) Modificări legislative care să poată produce un asemenea cadru de discuţii, la nivel de guvern, de coaliţie, nu sunt chestiuni inventate de noi. Nu e o dorinţa de a scăpa pe cineva, dacă nu plăteşte, atunci face puşcărie. Astăzi nu există o astfel de abordare, de discuţie, să vedem la cei care au făcut deja, să avem discuţii cu alte guverne şi să o transpunem. E o decizie politică până la urmă", a mai declarat, la postul B1 TV, ministrul Finanţelor.
Acesta a dat şi exemplul unui român stabilit în America, care avea o afacere în domeniul construcţiilor, şi care a fost prins cu nişte nereguli, ajungând să negocieze cu statul pentru acoperirea prejudiciului.
"Statul a constatat de recuperat 3-4 milioane de dolari, a negociat cu statul- nu vreau să merg la puşcărie, ăştia sunt banii pe care îi am- două milioane şi ceva de dolari, i-a fost interzis să fie administrator pe nu ştiu câţi ani, dar omul nu a intrat a puşcărie, iar statul a recuperat cât a putut. Uitaţi-vă la marii fotbalişti acuzaţi de evaziune, s-au dus la puşcărie? (...) Dacă îi spuneţi unuia că merge la puşcărie mai dă bani pentru stat? Dacă zici asta e suma pe care o aduci şi scapi, cu anumite interdicţii.... ", a afirmat Teodorovici.
La bilanţul DNA la anul 2017, Laura Codruța Kovesi, procuror şef al instituţiei a acuzat că unele instituţii nu se constituie părţi civile în recuperarea prejudiciilor.
“Frauda cu fonduri europene s-a dublat în ultimii doi ani. O treime dintre inculpaţi au făcut fraude cu fonduri europene. Fraudarea fondurilor destinate zonelor rurale, aşadar afectează banii destinaţi zonelor mai sărace. Se mai întâlneşte o situaţie gravă: în multe cauze, deşi dovedim că sunt fapte penale, reprezentanţii autorităţilor publice nu se constituie parte civilă pentru recuperarea prejudiciilor”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, miercuri, la bilanţul DNA.