Mihai Țurcanu a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile pentru abuz în serviciu

Șeful Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din Botoșani, Mihai Țurcanu, a fost plasat sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial din Suceava. Acesta este bănuit de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, o infracțiune de abuz în serviciu, fals intelectual și delapidare.

Potrivit unui comunicat de presă emis de către reprezentanții DNA, șeful DSVSA ar fi intervenit, în mod nelegal, în perioada octombrie – decembrie 2021, într-o procedură de achiziție publică desfășurată de instituție pentru atribuirea unui contract de furnizare produse cu specific sanitar – veterinar, în valoare de peste 2.000.000 de lei.

 

Mai precis, acesta ar fi împiedicat plata banilor către societatea comercială care adjudecase licitația și ar fi făcut demersuri cu intenția de a favoriza o altă societate comercială care participase la procedura de achiziție, dar a cărei ofertă fusese descalificată de către comisia de evaluare. Din cauză că s-au opus cerințelor inculpatului și au refuzat să favorizeze firma susținută de acesta, două dintre funcționarele instituției implicate în procedura de licitație, ar fi fost supuse unei evaluări a performanțelor profesionale efectuată în mod abuziv, în sensul constatării unor abateri disciplinare inexistente în vederea eliberării din funcțiile publice (ocupate prin promovarea unor concursuri) și înlocuirea lor cu alți funcționari obedienți.

„În cursul lunii decembrie 2020, același inculpat, în calitate de director executiv, ar fi dispus plăți în valoare de 130.000 lei către o firmă care, în baza unui contract de achiziție directă, trebuia să livreze instituției piese de mobilier pe care însă nu le-a livrat. Pentru a justifica plata, inculpatul ar fi încheiat un proces-verbal în care a atestat în fals că produsele fuseseră livrate în totalitate, după care a semnat dispoziția de plată, fără drept, în locul reprezentantului compartimentului de specialitate din cadrul instituției”, se precizează în comunicatul de presă.

Procurorii DNA au impus, prin controlul judiciar, respectarea unor obligații, printre care se numără nedepășirea limitei teritoriale a țării, decât cu încuviințare în prealabil a procurorului, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia ar fi săvârșit faptele.

În cazul în care șeful DSVSA încalcă aceste obligații cu rea-credință, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

„Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile 307 Cod de procedură penală. În cauză se desfășoară cercetări și față de alte persoane”, se mai arată în comunicat.

Reamintim faptul că, în cursul zilei de vineri, la sediul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au avut loc percheziții.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ce spune un director de școală din Botoșani despre uniformele elevilor: „A fost un chin” / „Cred în această măsură” (Video)

Tuesday, 13 October 2026

Pe 21 septembrie 2026, Senatul a adoptat proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. După acest moment, pe 28 septe...

Tratamente inovatoare cu succes pentru pacienți. Medic din Botoșani: „Cancerul e o boală parșivă” / „Nu e boală, e bolnav” VIDEO

Thursday, 8 October 2026

Dr. Mirela Movanu, șefa Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, a afirmat că oncologia este specialitatea cu cele mai noi tratamente...

Mărturisirea managerului celui mai mare spital din Botoșani: „M-a bucurat reacția unor cunoștințe” VIDEO

Wednesday, 7 October 2026

În cadrul unei conferințe de presă organizată de Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, medicii Secției de Oncologie au dezvăluit că, în ultima perioa...