Magistrații i-au micșorat pedeapsa unui botoșănean care și-a batjocorit fosta soție!

Pedeapsă micșorată de la peste 7 ani de închisoare la 5 ani și o lună de închisoare, pentru un botoșănean care și-a violat fosta soție.

Curtea de Apel Suceava a admis apelul inculpatului Ioan P. împotriva sentinței penale prin care Judecătoria Botoșani l-a condamnat la 7 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și violare de domiciliu.

Daune de 10.000 de lei și o pedeapsă mai mică

Magistrații Curții de Apel Suceava i-au micșorat pedeapsa inculpatului la 5 ani și 1 lună de închisoare, în regim de penitenciar. Decizia este definitivă.

În schimb, botoșăneanul trebuie să-i plătească victimei suma de 10.000 de lei, daune morale.

Inculpatul este un bărbat de 53 de ani, din județul Botoșani. Pe 11 septembrie 2023, acesta a pătruns fără drept în casa fostei sale soții, din localitatea Copălău, potrivit stireasucevei.ro. Ulterior, prin întrebuințarea de violențe, individul a întreținut un raport sexual cu femeia.

După acest eveniment, victima a sesizat Poliția, iar individul a fost ridicat și internat la secția de Psihiatrie, până a fost reținut de oamenii legii.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum a ajuns un botoșănean să câștige 100 de euro pe un singur boboc de gâscă! - FOTO

Friday, 6 November 2026

Botoșăneanul Andrei Ciobanu crește de aproximativ trei ani gâște din rase grele, printre care și gâște din rasa Holmogor. Deși nu vorbește încă despre o fermă comercială, ...

”Regina și Marea”, recomandarea săptămânii la Cinema Unirea Botoșani - VIDEO

Friday, 6 November 2026

Pe măsură ce demența îi erodează unei femei capacitatea de a-și exprima viața interioară, soțul și fiica ei se străduiesc să acționeze în interesul ei, căutând echilibru...

IPS Teofan se va afla, săptămâna viitoare, în județul Botoșani!

Friday, 6 November 2026

Luni, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Cândești, Protopopiatul Dorohoi, ...