Magistrații botoșăneni au intrat în grevă, revoltați că sunt pe cale să piardă din privilegii. Judecătorii sunt nemulțumiți de reforma pensiilor speciale, lipsa de personal și volumul mare de lucru, anunțând că vor soluționa doar cauzele urgente.
Tribunalul și Judecătoria din Botoșani au decis, cu majoritate de voturi exprimate în Adunarea Generală, amânarea tuturor proceselor aflate pe rol, cu excepția celor care vizează cazuri de criminalitate extrem de gravă și măsuri preventive.
„În perioada protestului, procedurile premergătoare stabilirii primului termen de judecată se va efectua doar în dosarele având obiecte urgente. Dosarele în care s-a dispus amânarea pronunțării, anterior inițierii protestului, vor fi soluționate”, se arată în Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului.
Mai exact, toate cauzele în materie civilă și lucrările aferente camerei preliminare sunt amânate pe o perioadă nedeterminată. Excepție fac cauzele în care sunt implicați minori, măsurile asiguratorii și executările silite. Aceeași decizie a fost adoptată de Judecătoria din Botoșani și Judecătoria din Săveni.
Secții întregi vor înceta complet activitatea, precum cele de comercial, de litigii de muncă şi asigurări sociale sau de contencios administrativ, nejudecând nici acele cazuri considerate anterior urgente, care nu erau în mod normal întrerupte în timpul vacanței judecătorești.
Reforma pensiilor speciale este impusă de Comisia Europeană pentru obținerea finanțărilor disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că ultima variantă este un impozit de 15% pentru pensiile care depășesc salariul mediu net.
În acest moment, statul plătește aproximativ 15.000 de pensii speciale, din care o treime sunt ale magistraților.