La cumpărături cu un card furat, botoșănean ”condamnat” la muncă în folosul comunității

Nu mai puțin de 12 tranzacții a reușit să facă bărbatul de 35 de ani cu cardul care aparținea unei femei.

La cumpărături cu un card furat, botoșănean ”condamnat” la muncă în folosul comunității

   Foto: stireasucevei.ro

Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe Mihai Alin I. (35 de ani) la doi ani și 10 zile de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunilor de însușirea bunului găsit, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (12 acte materiale), efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos (12 acte materiale), tentativă la acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (patru acte materiale) și tentativă la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată (4 acte materiale). Termenul de supraveghere este de doi ani și șase luni.

 

Pe parcursul termenului de supraveghere, bărbatul trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Botoşani, județul Botoşani, sau în cadrul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Botoşani.

Decizia este definitivă.

La data de 29 aprilie 2021, Elena P., aflându-se pe raza municipiului Botoșani, după ce a achitat cumpărăturile efectuate la un magazin, folosind un card bancar, l-a introdus în buzunarul hanoracului. Ulterior, aflându-se pe raza județului Suceava, dorind să achite unele servicii cu acest card de cumpărături, a constatat lipsa acestuia. În urma verificării aplicației instalate pe telefonul mobil, victima a observat că la data de 30 aprilie 2021 au fost efectuate 12 tranzacții financiare (573,04 lei) către mai multe magazine, potrivit stireasucevei.ro.

Victima a arăta că, după efectuarea celor 12 tranzacții, au mai fost efectuate încă 4 tranzacții financiare, de această dată nereușite, la data de 5 mai 2021.

Camerele de supraveghere ale magazinelor în care inculpatul a folosit cardul victimei l-au surprins.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

astăzi, 20:03

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

astăzi, 19:22

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

astăzi, 18:45

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...