A ajuns în Penitenciarul Botoșani, după ce a furat mașini de la același proprietar

Mai mult decât atât, individul s-a urcat la volanul mașinilor chiar dacă nu deține permis de conducere.

Un tânăr în vârstă de 32 de ani, din Vatra Dornei, implicat de-a lungul timpului în mai multe fapte penale, a ajuns, vineri, 13 octombrie, în Penitenciarul Botoșani, în urma unei condamnări definitive pe numele său la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare.

A fost ridicat de polițiști de la domiciliu, unde era reținut sub măsura preventivă a arestului la domiciliu. Faptele pentru care dorneanul a ajuns la pușcărie sunt de furt de autoturisme și conducere fără permis.

 

Latura ieșită din comun a cazului este că inculpatul a furat două mașini de la același proprietar, un vârstnic din municipiul stațiune. Este vorba de sustragerea unui autoturism Mazda și a unui VW Passat, fapte comise în anul 2021.

Individul a sustras mașinile în scop de folosință, pentru a face drumuri cu ele, asta în condițiile în care nu este nici posesor de permis de conducere, scrie Monitorul de Suceava.

Pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere (câte 2 fapte de fiecare), dorneanul a ajuns în cele din urmă la pușcărie.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

astăzi, 20:03

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

astăzi, 19:22

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

astăzi, 18:45

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...