Kovesi, plasată sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi țara

Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către procurorii Secției de anchetare a magistraților, au precizat, pentru Mediafax, surse apropiate anchetei. De asemenea, fosta șefă DNA are interdicția de a părăsi țara. Fosta șefă a DNA a fost audiată timp de aproximativ șase ore și jumătate la Secția de anchetare a magistraților, iar la ieșire a anunțat că procurorul de caz i-a interzis să vorbească cu presa despre ce s-a întâmplat la audieri și despre dosarul pentru care a fost chemată. "Nu am voie să spun nimic, este o măsură de a-mi închide gura", a afirmat Kovesi.

 

Control judiciar și interdicția de a părăsi țara

Surse judiciare au precizat, pentru Mediafax, că Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar. Măsura ar fi fost luată pentru o perioadă de 60 de zile, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa.

Potrivit surselor, lui Kovesi i s-a comunicat că are calitatea de inculpat în acest dosar.

Una dintre interdicții este aceea de a părăsi țara, în condițiile în care Kovesi se află în procedura de desemnare a procurorului șef european, care implică și prezența sa la Bruxelles.

Fosta șefă a DNA a intrat la audieri la Secția de anchetare a magistraților la ora 13.00. La ieșirea de la audieri, Kovesi a afirmat că prezența sa, din nou, la secția pentru anchetarea magistraților face parte din campania de hărțuire cu care deja s-a obișnuit.

Ea a anunțat că are interdicție de a vorbi cu presa despre ce s-a întâmplat la audieri și despre dosarul pentru care a fost chemată: "Nu am voie să vă spun absolut nimic din ce s-a întâmplat astăzi aici și nici despre acest dosar. Mi s-a interzis de către procurorul de caz să vorbesc cu presa despre acest dosar. Este o măsura de a-mi închide gura, de a ne hărțui pe toți cei din sistemul judiciar care ne-am făcut treaba".

Kovesi a mai spus că se încearcă reducerea sa la tăcere pentru că, probabil, "disperarea unora" că ea ar putea fi numită procuror-șef european a ajuns la anumite cote.

Ea a mers la Secția de anchetare a magistraților singură, fără a fi însoțită de vreun avocat, precizând că își face singură apărarea. Citeste mai mult...

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mai rar așa ceva! Un bărbat dat în urmărire s-a predat singur Poliției, a fost încarcerat la Botoșani!

astăzi, 11:37

Un bărbat din localitatea Bucșoaia, orașul Frasin, condamnat definitiv la 9 luni de închisoare, s-a prezentat luni, 23 februarie 2026, la sediul Poliției Orașului Frasin și a fost arestat,...

Un vis împlinit: După ani de studii, s-au întors în Botoșani pentru a profesa!

astăzi, 11:03

Teodora și Denis Chirilă și-au deschis în Botoșani cabinetele profesionale, de Psihologie, respectiv Nutriție și Dietetică. După ani întregi de studii intense și zeci de examen...

Acțiune de amploare în zona Săveniului, peste 200 de sancțiuni aplicate de polițiști!

astăzi, 10:53

La data de 23 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni împreună cu alte subunități de profil au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutie...