Individ băgat în arestul IPJ, după ce a încălcat ordinul de protecție

La data de 16 august 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 46 de ani, din comuna Vlăsinești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.

Din cercetări, a reieșit faptul că, acesta, l-a data de 16 august, s-ar fi deplasat la locuința concubinei sale, deși pe numele său este emis de către Judecătoria Săveni, un ordin de protecție, potrivit căruia îi este interzis acest lucru.

„Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunea menționată mai sus, urmând ca în funcție de rezultatele acestora, să fie dispuse măsuri legale”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.  

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...